Un scenariu deloc irealist, dar provocator, este oferit de analistii de la PricewaterhouseCoopers (PwC), o firma furnizoare de servicii financiare, consultanta si expertiza tehnica, cu birou si la Strasbourg. Într-un studiu reluat de Les Echos si L'Expansion, analistii respectivi cred ca, in 2020, tarile emergente, in primul rand China, vor detrona tarile dezvoltate de pe primele locuri in configuratia economiei mondiale. Forta economica combinata a sapte tari emergente (China, Rusia, India, Mexic, Indonezia, Turcia si Brazilia), grupate sub sigla E7, ar putea depasi forta celor sapte mari tari occidentale membre ale G7 (SUA, Canada, Japonia, Germania, Franta, Marea Britanie, Italia). India, prognozeaza PwC, va lua, in 2012, locul Japoniei - a treia putere economica a lumii -, China va depasi Statele Unite inainte de 2020, iar topul primelor zece puteri economice ale lumii va arata, in 2030, astfel: China, Statele Unite, India, Japonia, Brazilia, Rusia, Germania, Mexic, Franta si Marea Britanie. Aceasta evolutie este cu atat mai impresionanta, cu cat E7 avea, in anul 2000, o putere economica de 2,5 ori mai mica decat cea a G7. Iar motorul bulversarii ierarhiei mondiale va fi, conform aceluiasi studiu, China. În analiza sa, PwC s-a bazat pe previziunile demografice ale ONU (care conduc totusi la o neta incetinire a ritmului de crestere dupa 2020) si a prevazut rate de crestere de marimea celor inregistrate de tarile emergente in ultimii ani.

Este plauzibil un astfel de scenariu?

Clasamentul din Top10 prognozat de PwC, afirma specialisti de la Centrul francez de cercetari in domeniul economiei internationale (CEPII), trebuie privit totusi cu precautie. Mai plauzibila este o previziune conform careia, in 10-20 de ani, este foarte probabila ajungerea la o paritate intre diferitele zone economice ale planetei. Dat fiind ritmul rapid de crestere din tarile emergente, afirma la randul sau Andrew Burns, director al Departamentului Tendinte macroeconomice de la Banca Mondiala, puterea lor economica se amplifica de la o zi la alta, dar impartaseste aceeasi parere privind mai degraba o posibila apropiere intre zonele economice ale planetei intr-un termen ceva mai indepartat de zece ani. Michel Fouquin, membru in conducerea CEPII, este de parere ca previziunile PwC trebuie nuantate.
În opinia sa, bizuirea pe tendintele din ultimii cativa ani este un pic "naiva", acestea fiind stabilite pornind de la ipoteza, nerealista, ca ritmurile de crestere din tarile dezvoltate vor ramane si in deceniul viitor sub trei la suta. Este, de asemenea, riscant, spune Fouquin, sa pariezi pe o crestere puternica de lunga durata in cele sapte principale tari emergente ale globului, caracterizate, intr-adevar, printr-un dinamism rapid de dezvoltare, dar care sufera inca de fragilitate. Mergand la detalii, Fouquin recunoaste ca bazele cresterii economice in China si India sunt solide, dar evoca, de pilda, situatia Rusiei, pe care o caracterizeaza drept "tara rentiera", puterea sa economica provenind din exportul de materii prime, ale caror preturi sufera fluctuatii brutale. În ceea ce priveste Mexicul, cresterea sa economica este strans legata de cea a SUA, ceea ce o fragilizeaza. Si in privinta Chinei exista semne de intrebare. Andrew Burns, de la Banca Mondiala, releva faptul ca China a ajuns prima putere economica din punctul de vedere al ritmurilor anuale de crestere, ele fiind in acest moment de trei ori mai mari decat in Statele Unite. Dar, spune Burns, daca masuram puterea economica in functie de ratele de schimb, China nu reprezinta decat sapte la suta din PIB-ul mondial, fata de 21 la suta in cazul SUA. Iar in opinia sa, este putin probabila posibilitatea ca in urmatorii zece ani China sa-si tripleze partea sa de piata.