Pentru inca doi ani, George Cojocaru, presedintele-director general al Romexpo SA a fost reales in functia de vicepresedinte al Sectiunii Europene din cadrul UFI-Asociatia Globala a Industriei Targurilor. UFI dispune de 322 de membri (societati organizatoare de targuri si expozitii) din 73 de tari ale lumii care organizeaza in fiecare an un numar de 4500 de evenimente expozitionale ce atrag nu mai putin de 150 milioane de vizitatori. In precedentul mandat de vicepresedinte, George Cojocaru (care a indeplinit pana de curand si functia de presedinte al CCIR) a reusit apropierea UFI de structurile UE, primul pas concret fiind oferta UFI de a sustine promovarea obiectivelor incluse in Agenda Lisabona.