Statele europene au ca deziderat major limitarea efectelor incalzirii globale, a decarat presedintele Traian Basescu, la Bruxelles, unde participa, impreuna cu premierul Calin Popescu Tariceanu la lucrarile Consiliului European de Primavara. Cu aceasta ocazie, presedintele Basescu a prezentat pozitia Romaniei fata de fenomenul incalzirii globale, studiile aratand ca sudul Dobrogei si Baraganul sunt in pericol de desertificare. Seful statului roman a precizat ca UE si-a stabilit in aceasta privinta niste obiective pentru 2020. Statele UE vor incerca sa infirme prognozata crestere a temperaturii medii globale cu 5 grade pana in 2050. In plus, oficialii europeni si-au asumat sa reduca pana in 2020, cu 20% consumurile energetice fata de estimarea de consum pentru acest an. Tot pana in 2020, ponderea energiilor regenerabile (hidro, eoliana, solara) trebuie sa reprezinte 20% din intreg consumul UE. Si tot pana in 2020, 10% din consumul de combustibil pentru transporturi trebuie sa fie biodiesel, un combustibil ecologic. Pe de alta parte, toate cele 27 de state UE se angajeaza sa scada cu 20% emisiile de gaze care genereaza incalzirea climei. Romania are posibilitatea, fara un efort deosebit, sa se incadreze in cifrele prognozate, spune presedintele. Basescu a subliniat si faptul ca tara noastra va incerca sa atraga SUA in Protocolul de la Kyoto. In prezent, americanii au refuzat sa semneze acordul referitor la reducerea emanatiilor de gaze periculoase pentru clima.