CFR Calatori intentioneaza sa modernizeze, în urmatorii patru ani, 46 de trenuri etajate, valoarea estimativa a contractului fiind de 509,24 milioane de lei (aproximativ 144 milioane de euro), suma care va fi asigurata de la bugetul de stat. În acest sens, CFR Calatori va organiza o licitatie în octombrie pentru a încheia un acord-cadru, care vizeaza modernizarea trenurilor. Acordul include contracte subsecvente cu o frecventa de sase luni.„Avem 46 de trenuri etajate care vor intra într-un program de modernizare pe o perioada de patru ani. Atribuirea licitatiei se va face printr-un acord-cadru. Fiecare tren este compus din patru vagoane etajate, astfel ca în total vor fi 184 de vagoane“, a declarat ieri pentru Mediafax seful Directiei Achizitii din cadrul CFR Calatori, Leon Barbulescu.Potrivit acestuia, trenurile vor fi folosite pentru rutele interregionale si cele turistice sezoniere, acordul-cadru urmând sa se deruleze în intervalul 20 octombrie 2008 - 19 octombrie 2012.Garantia de participare la licitatie este de 4,2 milioane de lei, iar oferte pot fi depuse pâna la 9 octombrie.Parcul CFR Calatori numara 3.500 de vagoane, în cea mai mare parte cu o vechime de 20 ani.La începutul acestui an, Ministerul Transporturilor anunta ca CFR Calatori intentioneaza sa cumpere 34 de vagoane noi, echipate modern, cu functii TGV, în valoare de aproximativ 120 de milioane de lei (33 de milioane de euro). Primele vagoane, anexate la 21 ianuarie trenurilor IC 595 si 596 Bucuresti - Timisoara si retur, au fost integrate la firma Astra Arad. Noile vagoane pot atinge viteze de 160-200 km/h si dispun de o serie de dotari speciale, în functie de clasa de confort. Vagonul de clasa 1 (seria 1091) are în dotare patru monitoare TFT -19‘‘, pentru prezentare programe video si promo, montate câte doua în fiecare zona destinata calatorilor, iar vagonul de clasa a 2-a (seria 8789) are doua monitoare TFT - 21‘‘. Vagoanele au climatizare si echipamente care vor permite, în viitor, punerea în functiune a unui sistem automatizat de informare a pasagerilor, conform standardelor europene în domeniul transportului. Vagoanele sunt dotate, de asemenea, cu un minibar, central sau la unul dintre capetele salonului, frigider, cuptor cu microunde, cafetiera sau computer tip consola cu monitor de 15‘‘ (pentru transmitere si vizualizare programe în vagon).