Dupa ce au luat majoritatea combinatelor metalurgice din Romania, indienii de la Tata sint considerati o oferta buna si pentru Tractorul. AVAS considera ca cea mai buna sansa pentru privatizarea uzinei de tractoare ar fi compania indiana Tata, a carei bonitate a fost confirmata si de Serviciul de Informatii Externe. In viitorul apropiat, o delegatie formata din reprezentantii AVAS si ai Guvernului, presedintele Consiliului Judetean, Aristotel Cancescu si cu prefectul Brasovului, Aurelian Danu, va face o vizita in India pentru a vedea compania indiana. Liderul sindicalistilor din societatea Tractorul, Gheorghe Apostu, nu stie cine sint indienii de la Tata. Singura companie indiana despre care se stia ca este interesata de cumpararea uzinei brasovene este Mahindra&Mahindra. Apostu spune ca un pretendent cu sanse reale este concernul format din firmele Grihold (Elvetia) si Same-Doeutz (Italia si Germania), in concern implicindu-se si Uniunea Sindicala Tractorul. De fapt, intrarea sindicatului ca parte in concern s-a facut la cererea celor doua firme care fusesera informate de AVAS de necesitatea acordului sindicatelor in privatizarea uzinei de tractoare. Noul patronat va beneficia de inlesnirile promise companiei italiene Landini, cea care isi exprimase initial interesul pentru uzina brasoveana. Astfel, noii "patroni " vor beneficia de stergerea datoriilor catre bugetul de stat, iar cele catre bugetele asigurarilor sociale vor fi aminate la plata.