Gigantii japonezi Toshiba si Fujitsu planuiesc sa ceara compensatii materiale de la Sony, pe fondul actiunilor de rechemare a laptopurilor dotate cu acumulatori fabricati de compania americana.
Dupa cum informeaza site-ul Reuters.com, aceasta este prima oara cand se vehiculeaza o astfel de informatie, Toshiba si Fujitsu fiind primele firme implicate in problema acumulatorilor care cer daune din partea Sony. Potrivit sursei citate, Toshiba a rechemat deja 830.000 de laptopuri cu acumulatori Sony, in timp ce Fujitsu sustine ca a inlocuit bateriile pentru 51.000 de unitati, alte 287.000 fiind programate pentru aceasta operatiune.
"Nu avem alta solutie decat sa cerem compensatii in aceasta problema, care implica pierderea oportunitatilor de vanzare si scaderea valorii companiei noastre", se arata in declaratia unui director executiv al Toshiba. Insa un purtator de cuvant al gigantului japonez a precizat ca, pana in prezent, nu s-a luat o decizie finala in acest sens.
Compania americana risca sa inregistreze pierderi imense din cauza problemelor, la nivel global, cu acumulatorii pe litiu-ion. Sony este asteptat sa suporte costurile directe pentru inlocuirea acumulatorilor, precum si cheltuielile de transport.
Pana in prezent, laptopuri cu peste 7,5 milioane de acumulatori Sony au fost rechemate de companiile producatoare din intreaga lume. Operatiunea a inceput la jumatatea lunii august, pe fondul temerilor ca acumulatorii respectivi risca sa se supraincalzeasca si sa dea nastere unui incendiu.