Constanta se afla pe locul 4 in tara intr-un clasament al judetelor cu cele mai multe societati comerciale cu participare straina si pe 6 in topul judetelor cu cele mai mari investitii straine. Afacerile constantene sunt concentrate aproape in exclusivitate in zona portuara, iar marea majoritate a firmelor sunt profilate pe comercializarea de fier vechi si alte deseuri, intr-o tara care parca se vinde la kilogram. Un alt aspect interesant este legat de originea investitorilor straini din Constanta, datele oficiale dezvaluind faptul ca arabii detin cele mai multe astfel de firme axate pe comertul cu deseuri. Printre ei se afla destule personaje controversate sau dubioase de-a dreptul. Dar, cel mai nelinistitor aspect este legat de "inocenta" unor societati care, desi aflate in topul celor mai mari investitori constanteni, prezinta simptomele celebrelor firme- fantoma. Cu toate acestea, datele contabile inregistreaza cifre de afaceri de zeci de milioane de euro. In aceste conditii, tinand cont si de caracterul de multe ori nebulos al afacerilor cu fier vechi, apare intrebarea: oare cati bani se spala in Constanta prin "marii" investitori? Cu exceptia unor colosi precum Rompetrol, Enel Electrica, Daewoo Mangalia si Santierul Naval Constanta, aproape toate ceilalti investitori au ceva "specific". Evident, nici in cazul celor mentionati deja pedigree-ul nu este "imaculat", Rompetrol fiind protagonista unui scandal international de proportii, iar Daewoo cochetand un timp cu falimentul. Alaturi de acestea apar insa cateva firme care prezinta un profil cat se poate de "atragator" pentru Garda Financiara. Este vorba despre SC Nubius Group International SRL, SC Izvor 96 Company SRL, SC Romferex SA si SC Black Sea Suppliers SRL, care au toate aceeasi cifra de afaceri si acelasi numar de angajati, adica 0. Prima societate are ca profil operatiuni de mecanica generala si un capital social declarat de 1.756.778 RON, iar firma investitoare se numeste Nubius Group Prazisionswerkzeuge Gmbh din Goppingen, Germania. A doua societate, SC Izvor 96 Company SRL se ocupa scriptic de comertul cu ridicata, il are ca investitor pe irakianul Ayoub Karem si un capital social de 179.000 RON, dar nici un angajat si o cifra de afaceri in 2005 egala, la propriu, cu zero. Al treilea "mare" investitor, cu 0 angajati si aceeasi cifra de afaceri, este SC Romferex SA, care actioneaza in domeniul comertului cu fier vechi si reprezinta investitia turcului Ozdemir Murat Mert.

Iskandarani a ajuns si in Constanta

In sfarsit, cea de-a patra firma evidentiata prin paritatea perfecta cifra de afaceri=angajati=0 este SC Black Sea Suppliers SRL, investitia grecului Gioxas Antonios. Interesant este si exemplul SC Medrom Invest SRL, investitia firmei grecesti Medtainer SA, specializata in transportul maritim si de coasta, care a derulat anul trecut o cifra de afaceri de 276.471.000 lei, la un capital social de circa 25 miliarde lei, dar cu 0 angajati. Unul dintre cazurile de-a dreptul frumoase este SC Expocar SRL, a romano-danezului Nicolae Dimaca, firma care, fara nici un angajat pe "rabojul" oficial, invarte o cifra de afaceri de-a dreptul fabuloasa: 347.886.001.000 lei (echivalentul a 10 milioane de euro). Pe de alta parte exista si acele firme devenite celebre in urma "mismasurilor" cu iz politic. Este cazul SC Maria Trading SRL, care are ca obiect de activitate declarat comertul cu ridicata al animalelor vii si mai putin declarat. Firma il are ca investitor pe sirianul Mahmoud Jbano si o cifra de afaceri de 493.063.690.000 lei. In anii trecuti, Maria Trading era una dintre campioanele subventiilor de la stat (peste 90 de miliarde de lei numai in 2004) si a returnarilor de TVA, dar si un sponsor fervent al lui Adrian Nastase. Se spune ca mare parte din zootehnia constanteana si tulceana a incaput pe mainile celor de la Maria Trading, in spatele careia s-ar afla nimeni altul decat Zaher Iskandarani. Acesta nu este singurul mare investitor cu o istorie tulbure, SC United Shipping Agency SRL, de exemplu, evidentiindu-se si ea, in toamna lui 2004, dupa ce a castigat in port o licitatie pentru inchirierea a trei dane, marca "Moldoveanu": cea mai slaba oferta si cea mai nerealista investitie, in conditiile in care avea datorii de milioane de euro la stat. In prezent, United Shipping, al carui investitor este SC Westward Shipping Inc, din Liberia, se lauda cu o cifra de afaceri de 105.908.345.000 lei.