Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal, recent aprobate de Executiv, aduc mai multe modificari in politica de impozitare a indemnizatiilor. De altfel, prin aceleasi norme se suspenda si incasarea accizelor la valoarea de intrare in tara a masinilor luate in leasing.

O serie intreaga de indemnizatii, ca de exemplu pentru trecerea temporara in alta munca, pentru reducerea timpului de munca, pentru carantina, pentru ingrijirea copilului bolnav, precum si indemnizatiile pentru risc maternal vor fi venituri impozabile, se arata in noile norme metodologice de aplicare a Codului Fiscal, aprobate, recent, de Guvern. Noile norme stabilesc si majorarea de la 1,2 milioane de lei la 1,5 milioane de lei a plafonului de deductibilitate pentru cadourile oferite de angajatori in beneficiul copiilor minori ai angajatilor. Mai mult, potrivit noilor norme, castigurile din jocurile de noroc de tip jack-pot sunt definite ca o categorie distincta de venit. Astfel, organizatorii activitatii de exploatare a masinilor mecanice sau electronice cu castiguri au obligatia de a evidentia distinct castigurile de tip jack-pot acordate. Mai trebuie spus ca, prin prezentele norme, platitorii de venituri din jocuri de noroc sunt obligati sa organizeze evidenta in asa fel incat sa poata determina castigul realizat de fiecare persoana fizica si sa retina impozitul datorat aferent acestuia.

Accizarea masinilor a fost supendata

Totodata, conform noilor norme, modalitatea de calcul a accizelor pentru autoturismele achizitionate in leasing la valoarea de intrare a masinii in tara a fost suspendata pana la data adoptarii modificarilor cadrului legal privind operatiunile de leasing. Astfel, Ordonanta nr. 51/1997 privind Operatiunile de leasing si societatile de leasing urmeaza sa fie modificata si completata pentru a include prevederi clare privind regimul fiscal al operatiunilor de leasing.
De asemenea, in cazul TVA au fost introduse masurile de simplificare in vederea combaterii evaziunii fiscale in domeniul comertului cu deseuri de fier, busteni si imobile. Este vorba de procedura de “taxare inversa“ pentru tranzactiile cu astfel de bunuri, efectuate in tara intre platitorii de TVA.