Decizia de majorare a TVA ar putea fi cel mai mare pericol pentru tinta de inflatie de anul viitor, a declarat ieri guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. Pe de alta parte, ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu (foto), nu si-a respectat cuvantul, iar modificarile Codului Fiscal nu au fost prezentate ieri in Guvern. Astfel, BNR va trebui sa se mai zbata o vreme pe uscat, nestiind care vor fi impozitele ce vor creste anul viitor. La fel si oamenii de afaceri.
Ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu, se angajase public cu mai mult timp in urma ca va prezenta in Guvern pana la sfarsitul lui martie proiectul de modificare a Codului Fiscal care contine noile taxe si impozite valabile de anul viitor. Numai ca ieri a ratat ultima sansa de a se tine de cuvant. Astfel, Banca Nationala a Romaniei (BNR) alaturi de oamenii de afaceri vor trebui sa astepte pana la vara sa afle cum se va modifica politica fiscala. Potrivit secretarului de stat din Ministerul Finantelor Publice (MFP), Catalin Doica, proiectul de lege privind modificarea Codului Fiscal va fi trimis Parlamentului in mai, dezbaterile fiind programte sa dureze maximum o luna, astfel incat Codul sa poata fi publicat cel tarziu la 1 iulie. "Am discutat deja cu societatile de consultanta despre modificarile aduse in Codul Fiscal privind TVA, iar azi (miercuri, n.r.) a avut loc ultima discutie referitoare la accize si prima despre impozitele directe", a spus Doica. Secretarul de stat a adaugat ca in urma acestor consultari va fi prezentata forma de proiect cu modificarile incluse, dupa care urmeaza "discutiile efective cu ceilalti parteneri sociali mai putin specializati". El a mai afirmat ca "normele de aplicare a Codului Fiscal sunt gata deja, insa vom avea varianta finala dupa ce operam toate modificarile la proiectul de lege". Pe de alta parte, surse din MFP ne-au declarat ca pana acum Finantele nu s-au mai ocupat de schimbarea Codului Fiscal, si asta din cauza unei "urgente cu transpunerea directivelor comunitare in legislatia romaneasca". Potrivit sursei citate, "de-abia incepand de saptamana viitoare vom incepe sa discutam cu partenerii sociali modificarile aduse Codului Fiscal". Autoritatile intentioneaza sa publice normele de aplicare imediat dupa aparitia Codului Fiscal in "Monitorul Oficial". Anterior dezbaterii parlamentare, Codul Fiscal trebuie aprobat in Guvern.

Tintirea inflatiei, sub semnul intrebarii

Guvernatorul BNR a explicat ieri ca o eventuala majorare a TVA de la 1 ianuarie 2007 va da peste cap toate planurile bancii centrale de a tine inflatia sub control. "Totul va depinde foarte mult de cat de mare ar putea fi cresterea TVA si de flexibilitatea preturilor. Noi am calculat ca aceasta flexibilitate este undeva la 60%, adica la o eventuala crestere de trei puncte inflatia ar urca cu 2%", a spus ieri Isarescu.
Tinta de inflatie a BNR pentru 2007 este de 4%, cu un interval de variatie de un punct procentual.
Atat reprezentantii Fondului Monetar International, cat si cei ai Comisiei Europene au solicitat Romaniei sa majoreze una dintre cele doua impozite principale, respectiv cota unica si TVA.

IFN-urile pot dormi linistite

BNR va propune Parlamentului un amendament la Legea privind institutiile financiare nonbancare (IFN), prin care sa fie prelungit termenul de sase luni obligatoriu pentru indeplinirea cerintelor de capital minim, de 200.000 de euro, pentru aceste companii. "Un numar de societati, nu foarte mare, dar relativ ridicat, nu indeplinesc aceasta limita de capital si ar fi dificil sa o atinga pana la 31 august. Vom propune Comisiilor de Finante-Banci din Parlament sa prelungeasca acest termen pentru ca, gradual, institutiile sa indeplineasca cerintele de capital", a declarat ieri prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu.