Data de 15 mai 2009, reprezinta ultima zi pentru depunerea formularului 200 "Declaratie privind veniturile realizate" aferent anului 2008, de catre persoanele fizice care obtin venituri din activitati independente, din cedarea folosintei bunurilor, din activitati agricole si din transferul titlurilor de valoare, precum si a formularelor 201, 220, 221, 223 si 230, a declarat Bogdan Hutuca, directorul executiv al Directiei Generale a Finantelor Publice Constanta. De asemenea, seful Fiscului constantean a mai precizat ca data de 25 mai 2009 constituie ultima zi pentru depunerea formularului 100 "Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul de stat", pentru obligatiile de plata cu termen lunar, precum si a formularelor 102, 103, 300, 301, 224 si pentru plata obligatiilor la bugetul general consolidat si a taxei pe valoarea adaugata, pentru obligatiile fiscale cu termen de plata lunar. Totodata, 30 mai a. c. reprezinta termenul limita pentru depunerea situatiilor financiare anuale la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice pentru societatile comerciale, societatile/companiile nationale, regiile autonome, institutele nationale de cercetare-dezvoltare. (C. C. )