Galatenii mai au la dispozitie doar zece zile pentru a declara in mod oficial statului cistigurile obtinute anul trecut, termenul-limita de depunere a declaratiilor de venit global fiind 15 mai



Conform legislatiei in vigoare, au obligatia de a depune, prin intermediul Postei, declaratiile de venit global, anumite categorii de contribuabili, respectiv cei care in cursul anului 2004 au lucrat la un singur angajator o perioada mai mica de un an, cei care au lucrat la mai multi angajatori, persoanele fizice care au obtinut venituri asimilate salariilor, cum ar fi indemnizatia de membru al consiliului de administratie, de cenzor sau ca asociat unic, precum si cei care au primit salarii din strainatate pentru activitatea desfasurata in Romania. De asemenea, va mai trebui sa depuna declaratii de venit global contribuabilii care au realizat in anul 2004 cistiguri din activitati independente, respectiv profesii liberale (medici, avocati, notari, auditori, experti contabili, contabili autorizati, arhitecti), din cedarea folosintei bunurilor (din arenda sau din inchirieri de constructii sau alte bunuri), din activitati comerciale, cum ar fi prestarile de servicii sau comert.



Cine nu tebuie sa depuna declaratii



Conform legislatiei in vigoare, nu sint obligati sa-si declare cistigurile realizate in cursul anului trecut, respectiv sa depuna declaratii de venit global, contribuabilii care indeplinesc cumulativ doua conditii. Astfel, acestia trebuie sa fi lucrat in cursul anului trecut la un singur angajator, cu functie de baza, pe intreaga perioada a anului fiscal, respectiv de la 1 ianuarie 2004 la 31 decembrie 2004, si care nu au obtinut alte venituri care se globalizeaza, cum ar fi cele din activitati independente, salarii sau din cedarea folosintei bunurilor. A doua conditie este ca angajatorul sa fi regularizat fisa fiscala 1, caz in care sint completate toate rindurile de la capitolul 6 denumit "date referitoare la regularizarea impozitului", existent in formularul FF1.

Ca si in anul trecut, transmiterea declaratiilor de venit global, care trebuie completate si transmise pina pe data de 15 mai catre Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului (DGFPJ) Galati, se va face prin intermediul Postei. Contribuabilii care nu au primit pina pe data de 25 aprilie plicurile cuprinzind declaratiile de venit global, precum si instructiunile de completare a acestora, trebuie sa se adreseze DGFPJ Galati.