Se vede ca cei care au creat pachetul de legi privind reforma in Sanatate nu le au nici cu fumatul, dar nici cu bautura. Sau au destui bani ca sa nu-i afecteze acest vicii, umane in fond. Asa se face ca la capitolul Fondul National de Sanatate, din cadrul pachetului de legi amintit, se spune ca "in scopul combaterii consumului excesiv de produse din tutun si bauturi alcoolice, altele decat vinul si berea, prevazute in prezenta lege, precum si pentru finantarea cheltuielilor de sanatate, se constituie, potrivit prezentei legi, Fondul National de Sanatate". In acest sens, la respectivul fond vor contribui firmele care produc sau importa tigarete cu 10 euro pentru fiecare mie de tigari si firmele care produc sau importa bauturi alcoolice, altele decat bere, vin si bauturi fermentate, cu 200 de euro pe hectolitru pur de alcool sau mai exact cu 2 euro pe litrul pur de alcool. Nici cei care fac bani din publicitatea cu astfel de produse nu sunt uitati de pachetul legislativ, ei urmand sa contribuie la Fondul de Sanatate cu 12% din valoarea incasarilor obtinute.
Potrivit presedintelui Patronatului Garant (patronatul alcoolului), Romulus Dascalu, aceasta reglementare legislativa este de natura sa conduca la o evaziune fiscala in domeniul produselor alcoolice de peste 80%. Dascalu explica ca acest lucru se va intampla pentru ca "nimeni nu va mai da 150.000 de lei pe o sticla de vodka si va apela la producatorii individuali, neinregistrati fiscal si care vand litrul de tuica, incerta calitativ, cu aproximativ 70.000 de lei". Presedintele Garant mai atrage atentia ca "alcoolul nu poate fi bagat in aceeasi oala cu tigarile, iar o taxa pe viciu pentru alcool nu exista nicaieri in UE". (M.C.I.)