Taranii vor fi impozitati daca isi vand produsele agricole cu 2%, din 2008, cota urmand sa creasca la 3% in 2009 si 4% in 2010.
Propunerea vine din partea Ministerului Economiei si Finantelor (MEF) si este inclusa in proiectul de ordonanta de urgenta pentru modificarea Codului Fiscal.
Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a declarat luni ca proiectul de modificare a Codului Fiscal are in vedere extinderea bazei de impozitare, asa cum s-a anuntat in momentul deciziei de majorare a pensiilor, dar a negat ca impozitele vor fi majorate.
Printre modificarile pregatite de MEF se numara modalitatile de plata a taxei pe valoarea adaugata, precum si distribuirea dividendelor.
Vosganian a explicat ca va fi eliminata modalitatea de plata inversa a TVA in cazul constructiilor, pentru ca formula actuala este greoaie pentru firme si reprezinta o amanare a veniturilor pentru bugetul de stat.