Persoanele sau firmele care au cumparat masini in leasing financiar trebuie sa depuna la administratia de taxe locale, pana la 31 ianuarie, o declaratie insotita de o copie a contractului, potrivit Codului Fiscal, dar si a certificatului de inmatriculare, pentru a deveni platitori de impozit, informeaza NewsIn.
Toate acestea pentru ca, incepand de la 1 ianuarie 2007, potrivit modificarilor aduse de Codul Fiscal la leasingul financiar, impozitul pe proprietate atat in cazul caselor si al terenurilor, cat si al autoturismelor nu se mai plateste de catre societatea de leasing, ci de catre utilizator.
Spre deosebire de case si terenuri, unde prevederile normelor Codului Fiscal acopera integral modalitatea de inregistrare, pentru autoturisme este nevoie de documente suplimentare din care sa reiasa datele tehnice pe baza carora este calculat impozitul. Datele tehnice sunt cuprinse insa in Cartea tehnica a masinii, care este detinuta, pe durata contractului, de catre societatea de leasing si este cedata numai la transferul proprietatii. Prin urmare, cartea tehnica nu poate fi prezentata la administratia locala decat de catre locator (societatea de leasing).
"Am avut discutii cu ministerul Administratiei si Internelor (MAI) si am convenit, pe langa copia de pe contractul de leasing, sa se prezinte certificatul de inmatriculare", a precizat reprezentanta Asociatiei Romane de Leasing Bancar, Adriana Ahciarliu, citata de NewsIn. In cazul mijloacelor de transport care fac obiectul unui contract de leasing financiar incheiat pana la 31 decembrie 2006, utilizatorul trebuie sa se inregistreze la administratia taxe locale pana la 31 ianuarie. Normele de aplicare a Codului Fiscal prevad in acest sens depunerea unei declaratii fiscale insotite de o copie a contractului de leasing. Pentru contractele de leasing incheiate dupa 1 ianuarie 2007, locatarul trebuie sa depuna, in cel mult 30 de zile, o declaratie insotita de o copie a contractului de leasing. (M.C.I.)