Premierul a declarat marti, la Adunarea Generala a Asociatiei Comunelor din Romania, ca tara noastra trece prin cea mai grea perioada de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, motiv pentru care va lua masuri "nu foarte placute", fara a specifica si care sunt acestea.
"Romania trece in acesti ani prin cea mai grea perioada dupa al Doilea Razboi Mondial. Asta inseamna ca avem de luat masuri, unele nu foarte placute, dar, cu siguranta, foarte necesare comunitatilor, ca sa mergem pe un drum bun si ca sa ne consolidam ca tara", a afirmat Boc.
Premierul nu si-a asumat vinovatia pentru situatia dramatica a economiei romanesti, desi se afla la conducerea Executivului de peste un an de zile.
De asemenea, premierul a precizat ca aceasta criza economica ne-a aratat si care sunt punctele slabe, dar si punctele tari, din punct de vedere economic. "Avem unele puncte slabe legate de dezvoltarea economica. La prima boala economica majora, exista riscuri majore cu privire la functionarea tarii. Este o obligatie sa corectam derapajele aparute in ultimii 20 de ani", a mai spus Boc.
Primul ministru al Romaniei a subliniat totodata ca, facand ce trebuie, putem depasi aceasta perioada dificila.
Altfel, la eveniment, premierul Boc a vorbit si de problema electrificarii satelor romanesti. "Am decis ca anul acesta si anul viitor sa nu mai ramana niciun sat neelectrificat in Romania", a mentionat Boc, care a adaugat ca, in acest sens, va face un parteneriat cu Ministerul Economiei, un Memorandum, si in urmatoarele sedinte de Guven va fi pus pus in dezbatere.

Boc, suparat pe ministrii Vladescu si Seitan

Ministrii Finantelor, Sebastian Vladescu, si cel al Muncii, Mihai Seitan, au fost amenintati cu demiterea de catre premierul Emil Boc, in cadrul sedintei Executivului de miercuri. Potrivit unor surse citate de NewsIn, Boc le-ar fi imputat celor doi problemele de imagine pe care le-au provocat, mai intai Seitan prin declaratiile legate de acordarea diferentiata a alocatiilor pentru copii, iar Vladescu pentru ca a avansat ipoteza impozitarii pensiilor, iar la scurt timp si-a nuantat substantial afirmatiile.
Sursele citate au precizat ca avertizarea lui Boc ar fi fost facuta catre ministri respectivi doar in prezenta membrilor Cabinetului, dupa ce consilierii au fost invitati sa paraseasca sala de sedinte.
"Scandalul" a pornit in urma declaratiilor ministrului Vladescu, care spusese ca are in plan un impozit pe pensii, lucru pe care nu il discutase in prealabil cu premierul Emil Boc.