HotNews.ro informeaza: Sterling Resources invoca forta majora cu privire la perimetrele concesionate in Marea Neagra
Compania canadiana Sterling Resources a declarat Forta Majora cu privire la perimetrele sale Midia si Pelican din Marea Neagra dupa ce nu a putut sa execute operatiuni petroliere din motive independente de vointa sa, a anuntat compania printr-un comunicat de presa. Sterling sustine ca autoritatile guvernamentale nu doresc sa elibereze autorizatii de construire pentru activitati petroliere in zonele offshore. De aceea, Sterling a transmis Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM) o notificare, considerand ca "lipsa totala de claritate cu privire la procedura aplicabila si competenta in materie de eliberare a autorizatiilor de construire reprezinta un eveniment de Forta Majora conform Acordului de Concesiune".
Situatia prezentata de Sterling
La inceputul anului 2011, compania a obtinut de la autoritatile guvernamentale competente acordurile de mediu si de foraj necesare desfasurarii operatiunilor in Perimetrele Midia si Pelican.
Agentia Nationala pentru Resurse Minerale a aprobat programul de lucrari pe anul 2011 in baza caruia Sterling are obligatia de a executa anumite activitati offshore care cuprind forajul a 2 sonde offshore, achizitia a 1050 km profile seismice 2D si efectuarea de investigatii si studii in vederea trecerii la dezvoltarea Descoperirilor Ana si Doina.
Cu toate acestea, in luna iulie 2009 Parlamentul Romaniei a adoptat o lege care impune obtinerea de autorizatii de construire pentru anumite activitati desfasurate in zona offshore. Sterling a solicitat autoritatilor competente clarificari cu privire la aceasta cerinta, avand in vedere ca operatiunile de explorare necesita eliberarea unei autorizatii de construire. Insa, autoritatile guvernamentale nu sunt in masura sau nu doresc sa elibereze autorizatii de construire pentru activitatile petroliere care se desfasoara in zone offshore, sustine Sterling.
"Efectul acestei situatii, pe care Compania o priveste ca fiind de natura politica, este acela de a fi generat imposibilitatea pentru Companie de a efectua in momentul de fata operatiuni petroliere. In consecinta, Sterling a transmis ANRM o notificare, precizand ca lipsa totala de claritate cu privire la procedura aplicabila si competenta in materie de eliberare a autorizatiilor de construire reprezinta un eveniment de Forta Majora conform Acordului de Concesiune", a precizat Sterling.
• Potrivit prevederilor Acordului de Concesiune, ANRM trebuie ca, in termen de 15 zile de la notificarea respectiva, fie sa achieseze la invocarea Fortei Majore, efectul fiind prelungirea duratei acordului petrolier, fie sa respinga invocarea de catre Companie a Fortei Majore, fapt care ar plasa cele doua parti intr-o procedura de solutionare a disputei intervenite, care ar putea in cele din urma sa fie rezolvata pe calea arbitrajului international.
• Evenimentul de forta majora este o imprejurare imprevizibila care impiedica fara nicio culpa executarea obligatiilor contractuale.
"In pofida acestei situatii nefericite asteptam cu nerabdare sa conlucram cu ANRM si celelalte autoritati romane pentru a identifica o solutie care sa permita Companiei sa-si indeplineasca obligatiile, sa-si pastreze drepturile sale si sa desfasoare cu succes activitatea, atat in beneficiul Companiei cat si al Romaniei. In cazul unei solutii satisfacatoare speram sa putem progresa cu programele noastre privind continuarea explorarii pe aceste perimetre cu perspective deosebite si totodata sa incepem productia din structurile Ana si Doina in termen de 3 ani. Aceasta ar aduce Romaniei beneficii insemnate constand in satisfacerea intr-o masura mai mare, din surse proprii, a nevoilor energetice, in probabila atribuire catre firmele locale a contractelor de constructie instalatii si de furnizare servicii petroliere si in incurajarea unui numar mare de companii in a efectua activitati de explorare in zona offshore apartinand Romaniei", a declarat Mike Azancot, Directorul General Executiv al firmei Sterling.
Sterling Resources Ltd. este o societate petroliera internationala, cotata la bursa in Canada, avand sediul social in Calgary, Alberta, detinand active petroliere in Marea Britanie, Romania si Franta. Actiunile sunt listate si tranzactionate la Bursa TSX Venture Exchange sub simbolul "SLG".