In plin sezon estival, Autoritatea Nationala pentru Turism (ANT) incepe o noua campanie de promovare, atat interna, cat si externa, a destinatiilor turistice romanesti. Suma de bani alocata acestei campanii, ce se va desfasura in perioada iulie-decembrie 2006, va fi de aproximativ 16 milioane de euro. Sezonul estival din acest an fiind ratat, aceasta campanie va influenta de-abia anul viitor fluxul de turisti care ar veni pe meleagurile romanesti. Pentru aceasta etapa a campaniei vor fi cheltuiti 800.000 de euro pentru producerea materialelor publicitare si pentru difuzarea acestora. Cu acesti bani, se incearca atragerea turistilor, catre destinatiile autohtone, dupa ce romanii au fost supusi unei alte campanii de orientare catre destinatii din strainatate.
Campania desfasurata de ANT va fi directionata pe cinci dimensiuni: prezentare generala a Romaniei, Litoralul, Delta Dunarii, turismul cultural si turismul balnear.
Pentru fiecare din aceste cinci tematici vor fi folosite cate un spot tv si unul radio, care vor fi sustinute si de informatiile prezentate in presa scrisa. (S.N.)