Gandul : Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, invitat duminica la "Dupa 20 de ani", la Pro TV

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, este invitatul editiei de duminica a emisiunii "Dupa 20 de ani", difuzata de Pro TV in direct de la ora 10.00 si inca jumatate de ora e site-urile Gandul.info si StirileProTV.ro.
Telespectatorii Pro TV vor putea afla din dialogul pe care primarul Capitalei il va avea cu Cristian Leonte, Claudiu Pandaru si Cristian Hostiuc care sunt proiectele urbane ale primariei, dar si care va fi viitorul incalzirii centralizate, informeaza televiziunea.
Care sunt solutiile pe termen scurt si solutiile durabile privind problema cainilor vagabonzi din Bucuresti, precum si tendintele in transportul public din Capitala vor fi alte teme care vor fi detaliate de Sorin Oprescu.
Bilantul partidelor politice la un an de la alegerile parlamentare si planurile de actiune in vederea alegerilor prezidentiale vor fi dezbatute de primarul general al Capitalei impreuna cu jurnalistii Pro TV, duminica, la "Dupa 20 de ani".