Camera de Comert si Industrie Bihor si firma Gieffe Corporate, membra a Grupului ETEA Sicurezza, lider de piata european in domeniu, invita pe 21 februarie, incepand cu ora 10:30, oamenii de afaceri la seminarul cu tema: "Solutii practicate pentru implementarea legislatiei europene in productia industriala".
Constantin Badea, director general al CCI Bihor, informeaza ca, odata cu intrarea Romaniei in UE, a fost necesara alinierea vechilor norme legislative privind securitatea in munca si a mediilor cu risc potential de incendiu sau explozie.
Tara noastra a adoptat in acest sens directivele europene prin decrete legislative.
Societatea Gieffe este o societate de inginerie cu excelente referinte, care se ocupa de multi ani de securitatea civila si industriala, fiind unul dintre liderii in domeniu pe plan mondial.
Temele prezentate la acest seminar, cu exemple practice, se refera la normele EN 502 81-3, EN 60079 - 10 etc., normele Directivei 1992/92/CE-ATEX 137 si ale Directivei 94/9/CE-ATEX 95 si pot ajuta firmele: sa conceapa un plan pentru a putea functiona ca producator si furnizor acreditat legal UE; sa stie clar unde se incadreaza din punctul de vedere al riscului de incendiu si explozie si sa implementeze schimbarile necesare in ciclul de productie cu minimum de costuri si modificari pentru a se incadra in noile norme; sa conceapa etichetele de risc si instructiunile de utilizare pentru produsele ei.
Principalele sectoare de activitate, si nu numai, la care este necesara alinierea vechilor norme legislative privind securitatea in munca si a mediilor cu risc potential de incendiu sau explozie sunt: instalatii de macinare, instalatii de depozitare a pulberilor, instalatii de uscare, instalatii de productie mase plastice pe baza de polimeri, vopsire si pulberi de aluminiu, instalatii pentru industria chimica fina, procesari farmaceutice etc.
Invitati: Directia de Munca, Solidaritate Sociala si Familie Bihor; Inspectoratul Teritorial de Munca Bihor; Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Bihor; Agentia pentru Protectia Mediului Bihor; Comisariatul Judetean al Garzii Nationale de Mediu Bihor; Directia de Sanatate Publica Bihor; primarii; societati comerciale etc.