HotNews reia un text al lui Cristian Orgonas, intitulat "Ce ar trebui sa faca Romania pentru a iesi din criza?", pe care il puteti citi in continuare.
Exista in acest moment multe discutii privitoare la modul in care Guvernul Romaniei trebuie sa actioneze pentru a iesi din criza. Unii sunt de parere ca doar o scadere a taxelor poate da un impuls economiei; altii spun ca trebuie umblat la cheltuieli, altii propun cresterea/scaderea cotei unice, largirea bazei de impozitare sau revenirea la impozitarea progresiva. In acest context, cred ca merita sa aduc in discutie cateva idei care din punctul meu de vedere sunt importante.

Taxe mici inseamna investitii straine mari?

S-a spus de nenumarate ori ca, in conditiile in care Bulgaria a scazut cota unica la 10%, iar Romania a pastrat-o la 16%, noi vom pierde investitii straine in favoarea bulgarilor. Cat adevar exista intr-o asemenea afirmatie?
Companiile multinationale nu sunt disperate sa investeasca in tarile cu cele mai mici taxe si cea mai ieftina forta de munca. Daca ar fi asa, atunci nu ar mai investi nimeni in Germania, Franta sau in tarile nordice, acolo unde taxele sunt semnificativ mai mari, iar un muncitor costa de cel putin 5 ori mai mult decat unul din tarile estice.
In realitate, companiile cauta medii de afaceri prietenoase, iar un mediu de afaceri prietenos este alcatuit dintr-un mix de factori: taxe rezonabile, predictibilitate, birocratie redusa, infrastructura decenta, un sistem educational si o piata a fortei de munca in stare sa ofere personal calificat la un pret acceptabil, o justitie corecta si independenta etc.
Or, in conditiile in care la noi sistemul educational este la pamant, in justitie dreptatea se imparte in functie de cine plateste mai mult, "reteaua" de autostrazi totalizeaza mai putin de 300 km, birocratia este sufocanta, iar sistemul administrativ este corupt, scaderea taxelor nu este o masura suficienta pentru a aduce in Romania investitori de calibru.

In Romania, taxele principale nu sunt mari

Desi utilitatea unor impozite de tipul impozitului forfetar este discutabila, daca discutam despre nivelul celor mai importante taxe, acesta nu este unul care sa faca din Romania o tara scumpa:
- rata implicita de taxare a muncii a fost de 29.5% in 2008, sub media UE de 34.2%. Dintre cele 27 de tari membre, doar 6 au un grad de taxare a muncii mai mic decat Romania, detalii aici. In Germania, Franta, Italia sau tarile nordice, procentele trec de 39-40%.
- impozitul pe profit (si pe venit) este de 16% - in UE doar 5 tari au un nivel mai mic, media tarilor membre fiind de 23.2%.
Partea proasta este ca exista prea multe taxe secundare care, pe langa faptul ca genereaza incasari mici la buget, cresc birocratia si incarca inutil nota de plata pentru unele companii. In 2009, guvernul a comasat 200 dintre cele 500 de taxe fiscale si parafiscale, insa mai este mult pana departe.
Un studiu al PwC dat publicitatii anul trecut indica faptul ca Romania se afla pe ultimul loc in randul celor 181 de tari analizate la criteriul "numarul platilor realizate intr-un an de catre companii (113)".

Venituri bugetare mici, ajutoare sociale mari

Romania nu poate fi atat tara cu cele mai mici taxe si cea mai mica pondere a veniturilor bugetare in PIB din UE, cat si tara cu cea mai mare pondere a cheltuielilor cu aparatul bugetar si cu asistenta sociala din Uniunea Europeana.
In primele 5 luni din 2010, cheltuielile cu asistenta sociala+ch. de personal+dobanzi+subventii au reprezentat 87% din venituri. Cat mai ramane pentru investitii, modernizare etc? Aproape 13% din venituri, la care se adauga deficitul bugetar. Adica foarte putin.
Bulgaria aloca 18% din veniturile bugetare cheltuielilor de personal. Romania aloca 31%! Anul trecut, veniturile bugetare in Bulgaria au totalizat echivalentul a a38% din PIB. In Romania au totalizat doar 31% din PIB.
Cum putem ajunge si noi la un nivel al veniturilor echivalent cu 38-40% din PIB? Modificand cota unica, introducand impozitul progresiv, sau scazand impozitul pe profit?
In realitate, Romania este deficitara la capitolul "marimea bazei de impozitare". Nu putem iesi din criza atat timp cat aceiasi 5-6 milioane de contribuabili trebuie sa plateasca taxe cat sa ii tina in spate pe toti cei 22 milioane de locuitori. Avem milioane de scutiti, de exceptati, de persoane care din diverse motive nu platesc taxe si impozite, dar care beneficiaza de servicii publice si de ajutoare guvernamentale.

Concluzie

Trebuie Romania sa modifice sistemul de taxe si impozite pentru a iesi din criza? Raspunsul corect este "taxele trebuie reasezate", iar cheltuielile trebuie optimizate: cum poti sa ii explici unui patron de IMM ca impozitul forfetar este un rau necesar, cand din acest impozit se platesc ajutoare sociale unor persoane care merg cu X5 la primarie sa le ridice?
Cum pot explica autoritatile faptul ca Garda Financiara calca frecvent contribuabilul corect care refuza sa cotizeze, dar in acelasi timp multe companii nu sunt verificate nici macar o data pe an pentru ca au spatele asigurat?
Cum poate fi explicat faptul ca persoane care detin masini si locuinte valorand zeci/sute de mii de euro, platesc pentru acestea un impozit anual derizoriu?
Pe de alta parte insa, modificarea Codului Fiscal nu poate face minuni daca nu este insotita si de alte masuri - cresterea calitatii invatamantului, punerea la punct a infrastructurii, reducerea coruptiei, a birocratiei, eficientizarea statului.
Altfel, si daca Romania va reduce la zero cota unica, firmele serioase nu se vor inghesui sa vina aici, iar economia neagra va continua sa infloreasca.

PS: iPhone se asambleaza 100% in China, insa chinezii nu retin decat 1% din valoarea afacerii, in timp ce americanii si tarile dezvoltate retin restul de 99%. Asta inseamna lohn, adica locuri de munca prost platite. Pe cine vrem sa imitam? Pe chinezi sau pe americani/germani/etc?
PPS: Da, toate veniturile trebuie impozitate!