Delegatii Comitetului Interstatal, reprezentand guvernele celor cinci state europene implicate in realizarea oleoductului Pan- European, PEOP Constanta - Trieste s-au intrunit, ieri, la sediul societatii Oil Terminal pentru a purta discutiile premergatoare Acordului de constituire a companiei ce va dezvolta proiectul de constructie a oleoductului. Potrivit secretarului de stat Viorel Palasca, din cadrul Ministerului Economiei si Finantelor a Romaniei, cu ocazia intrunirii s-a luat decizia ca fiecare guvern sa fie reprezentat in companie, in mod egal, prin societatile implicate. Din partea tarii noastre, cel mai probabil, reprezentantele vor fi Oil Terminal si Conpet SA.

La finele discutiilor purtate, ieri, reprezentantii guvernelor Serbiei, Croatiei, Sloveniei, Italiei si Romaniei au aratat ca accepta conceptul de act constitutiv al Companiei de Dezvoltare a Proiectului, prezentat de delegatia croata. Potrivit directorului Oil Terminal, Mihai Lupu, obiectul de activitate al acestei companii va fi realizarea studiilor de fezabilitate pentru toata lungimea oleoductului, dar si promovarea si dezvoltarea increderii consumatorilor in proiectul PEOP. Varianta finala a constituirii companiei trebuie sa fie gata pana pe 15 august a.c. "S-a hotarat ca fiecare stat sa fie reprezentat in mod egal in aceasta companie, iar Romania le va mandata pe societatile Oil Terminal si Conpet. Bugetul initial al acestei companii va fi de 500.000 de euro, care se va imparti la toate cele cinci state, astfel ca Oil Terminal si Conpet vor trebui sa contribuie cu cate 50.000 euro", a subliniat secretarul de stat Viorel Palasca. Pe de alta parte, oficialitatile statelor membre intentioneaza ca pana la finele lui 2009, demersurile de constituire ale companiei de dezvoltare a oleoductului sa fie puse la punct, astfel incat sa poata fi demarata lucrarea, ce se vrea a fi finalizata pana in 2013. De altfel, prezenti la intrunire reprezentantii Secretariatului Cartei Energiei si Comisiei Europene au subliniat ca realizarea acestui oleoduct este si in beneficiul Uniunii Europene. Una dintre responsabilitatile Companiei de Dezvoltare a Proiectului va fi atragerea de fonduri pentru construirea oleoductului, dar si identificarea surselor de titei. Astfel, potrivit reprezentantilor Oil Terminal, "oleoductul se poate realiza si fara sprijinul Rusiei. Ba chiar la aceasta intalnire a fost prezent si reprezentantul Azerbaidjanului care a aratat ca aceasta tara are un disponibil de 40 milioane tone titei, pe care vor sa le valorifice. Mai mult, si Kazahstan este interesat", a subliniat Mihai Lupu.