Santierul Naval Constanta (SNC) s-ar putea implica in construirea de nave militare atat pentru Romania cat si pentru Bulgaria, avand in vedere specificul similar al Fortelor Navale apartinand celor doua tari vecine, a declarat Radu Rusen (foto), directorul general al santierului naval constantean. In plus, directorul general al santierului constantean a specificat faptul ca este oportun pentru Romania sa comande in tara, la SNC, constructia navelor militare de tipul si cu caracteristicile impuse de nevoile Marinei Romane decat sa achizitioneze unele realizate in alte state, care nu ar corespunde pe deplin nevoilor flotei autohtone. In privinta intentiei SNC de a participa, in parteneriat cu Grupul Thales din Olanda, la viitoarea licitatie destinata desemnarii executantului pentru lucrarile de modernizare ale celor doua fregate de tip 22, cumparate in urma cu cativa ani de tara noastra de la Marina Regala Britanica-fregatele "Regele Ferdinand" si "Regina Maria" - precum si pentru intretinerea acestor bastimente pe toata durata vietii lor, seful SNC a precizat ca deocamdata se elaboreaza caietul de sarcini pentru aceasta licitatie, motiv pentru care nu se poate preciza nici valoarea lucrarilor de modernizare si nici durata acestora. Totul depinde de cerintele Fortelor Navale Romane. In functie de aceste dotari, care vizeaza si inarmarea completa a celor doua nave de razboi si echiparea lor cu toate sistemele de ducere a unui razboi modern (radare performante, echipamente pentru razboiul electronic, aparatura avansata pentru navigatie, etc. ) se vor stabili costurile si eventualele modificari constructive ale celor doua nave, au aratat reprezentantii Grupului Thales. In urma negocierilor purtate in ultimile zile, cele doua firme au ajuns la o intelegere privind semnarea unei Scrisori de Intentie de colaborare in vederea participarii la licitatia ce va fi organizata de Ministerul Apararii pentru atribuirea contractului de modernizare a celor doua fregate "Regele Ferdinand" si "Regina Maria", precum si pentru asigurarea suportului logistic integrat necesar mentinerii permanente a operativitatii navelor pe intreg ciclul de viata. "Prin semnarea acestei scrisori de intentie se creeaza o sinergie intre experienta de furnizor si integrator de sisteme de navigatie, comunicatii si de lupta de ultima generatie a grupului Thales si experienta Santierului Naval Constanta S. A. de a proiecta integrarea acestor sisteme in structura existenta a navei, de a realiza lucrarile de instalare si testare precum si a probelor de cheu si de mare", au afirmat reprezentantii celor doi parteneri. De mentionat ca ieri, in cadrul intalnirii, au fost prezenti, in Portul Constanta, la initiativa Ambasadei olandeze in Romania, si ministrul Transporturilor din Olanda, dar si omologul roman, Radu Berceanu. (Catalin CONSTANTINESCU)