Liderii Sindicatului Solidaritatea al Siderurgistilor au decis sa semneze actul aditional care prevede prelungirea valabilitatii pana la sfarsitul acestui an a contractului colectiv de munca ale carui prevederi au expirat la 13 iunie.

Sindicalistii au luat aceasta decizie dupa ce s-au consultat cu cei aproximativ 200 de siderurgisti, membri de sindicat, care au participat ieri la adunarea generala organizata in fata sediului organizatiei.

Liderii SSS le-au prezentat siderurgistilor noua propunere a conducerii Combinatului care nu include nicio majorare salariala, ci in principal cresterea de la 25 la 45% a numarului angajatilor care vor fi promovati in acest an, precizandu-le ca prevederile CCM au expirat la 13 iunie, la ora actuala aplicandu-se contractul pe ramura metalurgica.

De asemenea siderurgistii au fost informati de faptul ca Ministerul Muncii nu a inregistrat conflictul de interese declansat de sindicalistii de la Solidaritatea si de la Forum, desi acesta era legal. Cei 200 de siderurgisti au optat pentru semnarea actului aditional in loc de declansarea grevei generale.

"Suntem foarte suparati pentru situatia creata si cred ca vom semna actul aditional marti", a declarat liderul SSS, Gheorghe Tiber. Presedintele coodonator al Sindicatului Solidaritatea, Ilinca Diaconu, ne-a declarat ca este dezamagita de faptul ca doar 200 de siderurgisti au venit ieri la adunarea generala in cadrul careia urma sa se ia o decizie privitoare la semnarea actului aditional sau la declansarea grevei generale.

"Sunt foarte dezamagita de faptul ca siderurgistii au fost indiferenti la chemarea noastra si au venit in numar foarte mic. Pentru prima data in ultimii 5 ani sunt foarte suparata pe salariatii Combinatului care au aratat ca sunt indiferenti si nu vor sa lupte pentru drepturile lor", a mai declarat Ilinca Diaconu.

Intrebata daca, tinand cont de ceea ce s-a intamplat ieri dupa-amiaza si de solicitarile initiale ale sindicatului, in care se prevedea si o crestere salariala consistenta, sindicalistii de la Solidaritatea se pot considera invinsi sau invingatori in lupta cu conducerea Combinatului, Ilinca Diaconu ne-a declarat: "Consider ca nu suntem nici invinsi, si nici invingatori, ci ca am stagnat. Vom vedea ce vom face mai departe".

Reamintim ca sindicalistii de la Solidaritatea si de la Forum nu au semnat actul aditional semnat de administratie si sindicalistii de la FSS Metarom Galati si UTSL, care prevedea prelungirea valabilitatii vechiului CCM pana la sfarsitul anului, precum si majorarea salariala acordata retroactiv siderurgistilor de la 1 ianuarie 2008.

Sindicalistii de la Solidaritatea si Forum au cerut inceperea negocierii noului CCM, principalele revendicari fiind majorarea substantiala a salariilor si a anumitor sporuri. Deoarece conducerea Combinatului a refuzat acest lucru, sindicalistii au declansat conflictul de interese care nu a fost inregistrat de Ministerul Muncii. In paralel conducerea Combinatului a dat in judecata Directia Judeteana de Munca pentru a o obliga sa inregistreze actul aditional. In cadrul intalnirii de joi cu sindicalistii de la FSS Metarom Galati, SSS, UTSL si Forum, conducerea a venit cu o noua propunere care includea si inceperea la 1 octombrie a negocierilor CCM pe anul viitor, cu conditia ca toate sindicatele sa semneze actul aditional.