Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie sa le aveti in vedere daca v-ati hotarat sa puneti bazele propriei afaceri este sa va orientati catre un business dintr-un domeniu care va pasioneaza.
"Urmeaza sa dedicati foarte mult timp si energie pentru a incepe si dezvolta o afacere, asa ca este foarte important sa faceti cu placere, indiferent de domeniul ales", explica specialistii din domeniu de la sbinfocanada.about.com. Foarte important este sa va lansati in afacere intr-un moment in care sunteti inca angajat deoarece poate dura ceva timp pana cand afacerea va fi pe profit. Astfel, veti trece cu usurinta peste faza de inceput (start-up) a afacerii dumneavoastra, pentru ca veti avea banii necesari pentru a va intretine. Este indicat sa faceti rost de clienti si colaboratori inca inainte de a incepe afacerea pentru ca acest lucru va va ajuta sa intrati pe profit mult mai repede.

Fiti organizat

Specialistii va sfatuiesc sa nu plecati singur la drum, pentru ca atat la inceputul afacerii, cat si pe parcurs veti avea nevoie de sprijin, care poate veni atat din partea unui membru al familiei, cat si din partea unui prieten cu care puteti impartasi ideile pe care le aveti si problemele cu care va confruntati.
"Si mai bine ar fi daca ati putea sa gasiti un mentor", precizeaza about.com. Este important sa fiti organizat inca de la inceput. "Instituiti un caiet de planificari pentru a tine evidenta intalnirilor, a lucrurilor pe care le aveti de facut etc. Nu uitati nici sa instituiti un program de lucru", precizeaza specialistii de la eqmoney.com, care atrag atentia si asupra importantei stabilirii inca de la inceput de unde urmeaza sa vina banii necesari investitiilor - bani proprii, imprumut bancar sau gasirea unor potentiali investitori.
Platiti-va intotdeauna datoriile la timp

Nu omiteti nici scrierea unui plan afaceri care va poate ajuta sa evitati un eventual esec si implicit pierderea investitiei banesti. In acest sens, trebuie sa adunati cat mai multe informatii cu privire la tipul de afacere pe care doriti sa-l lansati si la concurenta din piata. Incercati, pe cat posibil, sa va inconjurati de profesionisti si, mai ales, chiar daca aveti o afacere mica, nu incercati sa le faceti dumneavoastra pe toate.
"Incercand sa faceti singur toate lucrurile pentru care nu sunteti calificat, pe termen lung, veti ajunge sa pierdeti bani si timp", noteaza sbinfocanada.about.com, care va sfatuiesc sa nu faceti cheltuieli inutile si sa va platiti intotdeauna datoriile la timp.

Dati dovada de seriozitate

Pentru a va face cunoscut cat mai repede si a obtine recomandari pozitive, fiti profesionist inca de la inceput. Dati dovada de seriozitate si respectati-va intalnirile si contractele (nu va razganditi niciodata pe parcurs, ci numai inainte de a semna sau a bate palma) si, mai ales, tratati oamenii cu care va inalniti intr-un mod profesionist si politicos. Incercati, pe cat posibil, sa va creati inca de la inceput carti de vizita de calitate, sa instalati un numar telefonic dedicat afacerii dumneavoastra si o adresa de e-mail de afaceri (daca puteti faceti chiar propriul website).