“In contractul de privatizare al Petrom se regaseste o clauza care n-ar fi trebuit introdusa, cea de pastrare a nivelului redeventelor pe o perioada de 10 ani“, a declarat ieri ministrul Economiei si Comertului, Codrut Seres.
El a aratat ca aceasta clauza “non grata“ nu mai poate fi modificata, deoarece este parte a contractului, care a fost votat de Parlament.
Ministrul a afirmat insa ca astfel de prevederi nu vor mai fi incluse in contractele de transfer in proprietate privata a companiilor din subordinea MEC.
Potrivit specialistilor din domeniu, valoarea redeventelor se negociaza si se specifica in fiecare contract in parte de exploatare a unor zacaminte petroliere. Astfel, in functie de intelegerea partilor, ele pot fi constante pentru o perioada de exploatare sau pot varia.
Contractul cu grupul austriac OMV prevede ca nivelul actual al redeventelor petroliere achitate de Petrom potrivit contractelor individuale de concesiune va fi mentinut pe o perioada de 10 ani de la data finalizarii tranzactiei. Titularii acordurilor petroliere achita catre bugetul de stat o redeventa petroliera care cuprinde o parte din valoarea productiei brute extrase, in cazul exploatarii zacamintelor, si o cota de 5% din veniturile acumulate din transportul petrolului si operatiunile efectuate prin terminalele petroliere.
Potrivit Legii petrolului, cota achitata pentru exploatarea zacamintelor de titei este situata intre 3,5% si 13,5% din venituri. Redeventa este mai ridicata in cazul unei productii mai mari de titei dintr-un zacamant. In cazul zacamintelor de gaze naturale, nivelul maximum al redeventei a fost limitat la 13% din venituri, iar cota minima este de 3,5%. Similar modului de calcul pentru titei, redeventa pentru zacamintele de gaze se stabileste in functie de nivelul productiei.