Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a scazut ieri cu circa 2%, urmand evolutia pietelor americane si asiatice, potrivit brokerilor. Scaderile de 2-3% de pe aceste piete s-au resimtit imediat la Bursa de la Bucuresti, si nu dupa o zi, cum s-a mai intamplat pana acum. Brokerii considera ca BVB s-a corelat din ce in ce mai bine la bursele straine. Unii brokeri pun evolutia bursiera negativa de ieri si pe seama contextului politic intern.
Pretul actiunilor tranzactionate ieri la BVB a scazut in medie cu doua procente, dupa ce Bursa isi revenise dupa socurile anterioare, cand indicele general coborase chiar cu 5%. Brokerii sustin ca principalele cauze ale deprecierii de ieri sunt evolutiile de pe pietele internationale. "Deprecierile de ieri au fost influentate in special de pietele externe ce au cunoscut scaderi importante", ne-a declarat Andreea Ciobanu, responsabil Departament Analiza la SSIF Intercapital Invest SA. "Avand in vedere ca indicii burselor din Statele Unite au cazut cu circa 2% in ultima sedinta, iar pietele asiatice au pierdut aproximtiv 3%, era de asteptat o astfel de reactie a investitorilor si la Bucuresti, care confirma corelatia din ce in ce mai stransa din ultima perioada", a declarat presedintele firmei de consultanta financiara KTD Invest, Iulian Panait, citat de Mediafax.
Cel mai mult s-a depreciat indicele BET-FI, care a coborat cu trei procente.
Asa se explica faptul ca "dintre actiunile mai lichide, cele mai afectate de scaderi au fost cele cinci Societati de Investitii Financiare", potrivit Andreei Ciobanu. Scaderi de pret s-au inregistrat si in cazul titlurilor "BRD-Groupe Société Générale, Banca Comerciala Carpatica si Antibiotice Iasi, ultimele trei inregistrand si volume relativ ridicate pentru o sedinta obisnuita", a mai spus Ciobanu. Aceasta a subliniat ca "avand in vedere contextul international, unul din motivele acestor scaderi pot fi si investitorii straini, care, potrivit raportarilor Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, sunt foarte activi pe astfel de titluri". Ciobanu a specificat in privinta evolutiei de ieri ca "nu trebuie sa uitam si contextul politic actual, SIF-urile fiind destul de sensibile la astfel de stiri".

Platforma comuna cu Bursa din Cipru

Pentru a fi si mai bine conectata la evolutia de pe pietele internationale, Bursa de la Bucuresti se afla in tratative cu cea din Cipru pentru a realiza o platforma comuna.
Directorul general al Bursei de Valori din Cipru, Nondas Metaxas, a declarat ieri ca investitorii care vor dori sa acceseze cele doua piete vor avea un mare avantaj, intrucat birocratia va fi aproape eliminata.
Metaxas a precizat ca, imediat ce va ajunge la o intelegere cu reprezentantii BVB, vor fi demarate procedurile de implementare a platformei comune, care vor dura cateva luni, si nu an si jumatate, cat a durat in cazul realizarii platformei comune cu Bursa din Atena. Metaxas nu exclude posibilitatea realizarii unei platforme comune intre Cipru, Grecia si Romania.