Peste 50% din suprafata agricola cultivata din judetul Constanta a fost declarata calamitata din cauza secetei, intr-un raport intocmit de o comisie formata dintr-un inspector din cadrul Corpului de Control al Ministerului Agriculturii precum si din specialisti ai Directiei Agricole si Dezvoltarii Rurale (DADR) Constanta si depus la ministerul de resort, a declarat pentru "Replica" Boris Parpala directorul DADR Constanta. In situatia in care responsabilii Ministerului Agriculturii vor decide ca se impune declararea judetului Constanta ca fiind calamitat, din cauza secetei, se vor putea plati subventiile legale pe baza unor dosare de calamitati intocmite pentru fiecare suprafata agricola afectata, a subliniat seful DADR Constanta. In privinta situatiei irigatiilor din judetul nostru directorul DADR a specificat ca saptamana trecuta erau irigate doar 4. 000 hectare de teren agricol, reprezentand numai aproximativ 20% dint totalul suprafetei cultivate din aceasta regiune a tarii. Totodata, reprezentanti ai DADR, RAJA, Apelor Romane si altor institutii cu responsabilitati in domeniul asigurarii apei pentru irigat in judetul Constanta s-au intalnit, ieri, pentru a decide alimentarea cu apa a canalelor de irigatii din zona de sud a judetului, in vederea cresterii suprafetelor irigate din aceasta regiune a Dobrogei. (C. C. )