Dupa cum era de asteptat, majorarea tarifelor la energia electrica si gazele naturale are ca efect iminent scumpirea produselor alimentare. Carnea, laptele, uleiul, zaharul si, nu in ultimul rand, painea sunt numai cateva dintre produsele alimentare de baza care ne vor costa mai mult. Si asta nu este tot. Pe orizontala urmeaza scumpiri si la produsele finite, respectiv produsele din carne, mezelurile si prajiturile, in general toate dulciurile, care vor fi si ele mai scumpe.
Carnea de porc, spre exemplu, va fi printre primele care va suferi modificari ale pretului. “Pretul carnii de porc va creste fara discutii cu maximum 5 procente. O data cu cresterea tarifelor la energia electrica, este imposibil ca pretul carnii sa ramana acelasi“, a mentionat presedintele Patronatului Carnii de Porc, Gheorghe Caruz.
Mai sunt sperante sa trecem pe o alimentatie bazata doar pe carnea de pasare, ale carei preturi vor ramane neschimbate, dupa cum sustin membrii Asociatiei Crescatorilor de Pasari (ACP). “Oricum, in aceasta perioada, majoritatea crescatorilor de pasari lucreaza in pierdere. Acum este sezonul carnii de porc si nu avem cum sa scumpim carnea de pasare“, a precizat Ilie Van, presedintele ACP.
Acesta din urma a subliniat faptul ca cei mai multi crescatori de pasari vor accepta sa-si micsoreze profitul in loc sa ramana cu “marfa“ nevanduta. Inevitabil, si preturile mezelurilor vor cunoaste o majorare, in functie de cresterea preturilor la materia prima.
“Daca majorarea preturilor la carne se va concretiza, suntem nevoiti sa ridicam si noi preturile mezelurilor. Anticipez un procent de 2-3%. Nu putem majora preturile cu mai mult, tinand cont de faptul ca oricum, cel putin in aceasta perioada, consumul la mezeluri este redus“, a declarat directorul executiv al Asociatiei Romane a Carnii, Mihai Visan. Tot cu doua sau trei procente se va scumpi si laptele, reprezentantii Patronatului din Industria Laptelui (PIL) dand vina pe costurile de procesare, unde este nevoie de energie electrica. “Ceva concret se va sti saptamana viitoare“, este de parere directorul din cadrul PIL, Florin Popescu.

Zaharul si uleiul tin pasul cu laptele

Nici zaharul nu se lasa mai prejos, daca tinem cont de faptul ca producatorii din acest segment de piata marseaza pe o scumpire a dulcelui produs cu 4% pana la 6%. Reprezentantii Patronatului Zaharului sustin ca dulcele produs este singurul aliment care, in ultima vreme, nu a inregistrat nici o crestere din punct de vedere al pretului. In mod evident, majorarea pretului la zahar va aduce cu ea si scumpirea dulciurilor. Tinand cont de faptul ca este suficient ulei in stocuri, scumpirea acestuia va avea loc ceva mai tarziu decat la celelalte alimente. “Pretul la uleiul nou produs, probabil, va cunoaste o crestere de 4-5%“, a mentionat presedintele Patronatului Uleiului, Viorel Zichil.
Painea, cel putin deocamdata, se va putea gasi pe piata la acelasi pret ca si pana acum. “Dupa data de 15 ianuarie vom purta discutii in cadrul Patronatului si atunci vom sti sigur daca va fi nevoie sa scumpim pretul painii“, a precizat Aurel Popescu, presedintele Rompan.
Reamintim ca toate aceste scumpiri sunt ca urmare a majorarii tarifelor la energia electrica, care au crescut de la 1 ianuarie 2005 cu 4,6%, in raport cu valorile de la sfarsitul lui 2004 si a cresterii pretului reglementat al gazelor naturale cu 5%.