Benzina si motorina se vor scumpi din nou. Cauza este de aceasta data pretul petrolului la nivel international, care parca a luat foc. Reprezentantii companiilor de profil spun ca noile preturi majorate semnificativ vor aparea peste cel putin o luna si vor fi mai mari de 1.000 de lei.

Pretul petrolului a depasit ieri un nou record, de 66 de dolari pe baril, al cincilea din aceasta saptamana, ca urmare a cresterii economice accelerate din Statele Unite si a problemelor generate de programul nuclear iranian, transmite Reuters. Astfel, la bursa americana, titeiul a ajuns sa fie tranzactionat la 66,13 dolari pe baril, atingand in acest fel un nou maxim istoric. De altfel, pretul titeiului Brent, de referinta pentru piata londoneza, a crescut pana la 65,88 dolari pe baril. „Cererea depaseste oferta, si aceasta este principala problema. Pe termen lung, pretul va continua sa creasca“, a declarat John Brady, analist la ABN - AMRO din New York.
Rezervele americane de benzina au fost amenintate de o serie de probleme, cele mai recente referindu-se la la inchiderea pentru inspectie a unitatii din Texas a companiei BP, care are o capacitate zilnica de 460.000 de barili pe zi. Totodata, Iranul a intrat in conflict cu Agentia Internationala pentru Energie Atomica din cauza reluarii activitatilor nucleare sensibile, iar acest lucru a determinat inca de joi cotatii in crestere.

Majorarile de pret apar peste o luna

Reprezentantii Rompetrol ne-au spus ca nu se va opera imediat o majorare a preturilor la pompa. Potrivit surselor citate, la fiecare 10% crestere de pret a titeiului pe piata internationala, pretul la pompa creste cu 3-4%. Dar aceasta crestere se va resimti de-abia dupa consumarea stocurilor existente, care va dura intre 3 saptamani si 45 de zile. Cel mai probabil, aceasta noua crestere se va reflecta peste 30-45 de zile, au mai aratat oficialii companiei.
La randul sau, directorul de comunicare al Petrom, Gabriel Nastase, ne-a declarat ca „impactul cresterii pretului titeiului nu se va vedea imediat in pretul produselor petroliere“. Nastase a precizat ca tendintele la nivel mondial sunt de crestere a preturilor carburantilor, iar Petrom, care „activeaza intr-un mediu competitiv international, trebuie sa tina seama de preturile de pe pietele internationale“. Reprezentantul Petrom a refuzat sa spuna cand va avea loc majorarea si care va fi cuantumul ei.

Mai mare cu 1.000 de lei vechi

In opinia presedintelui Asociatiei Benzinarilor Particulari, Ion Tache, carburantii se vor scumpi cu peste 1.000 de lei vechi. De la inceputul anului, pretul petrolului a crescut cu aproximativ 30%. In Romania, pretul carburantilor este mai mare decat in Spania sau Grecia. De altfel, trebuie spus ca in tara noastra circa 65% din pretul produselor petroliere la pompa este reprezentat de taxe si accize.
Potrivit analistilor pietei, este posibil ca pana la sfarsitul anului cotatiile internationale ale titeiului sa se situeze undeva intre 70 si 80 de dolari.