Administratia Fluviala a Dunarii de Jos (AFDJ) Galati a descalificat firma germana Reinhold Meister, care cistigase initial licitatia pentru derularea contractului "Aparari de Maluri", pe motiv ca nu a venit cu un plan concret de realizare a lucrarii. Nemtii s-au suparat si au dat in judecata institutia galateana, cerind Tribunalului Galati sa-i oblige sa semneze contractul, dar si la plata de daune cominatorii de 50.000 de lei pentru fiecare zi de intirziere pina la momentul amintit.

Totul a pornit de la cererea pe care AFDJ Galati a adresat-o firmei germane, ce viza prezentarea contractelor cu furnizorii de materii prime ce urma sa fie utilizate la efectuarea lucrarilor de intarire a malului Dunarii. La doar o saptamina dupa primirea raspunsului, conducerea institutiei galatene ii anunta pe reprezentantii societatii germane ca au fost descalificati pe motiv ca intentionau sa execute lucrarea cu subcontractanti, urmind sa fie demarate negocieri cu firmele clasate imediat dupa aceasta la licitatie.

Furnizor sau subcontractor?

Reinhold Meister sustine prin avocatii sai ca s-a conformat solicitarii adresate de AFDJ Galati privind ofertele incheiate cu furnizorii de materii prime, desi aceasta nu era legala. Mai mult decit atit, firma germana precizeaza ca AFDJ GalatI confunda notiunile de furnizori de materii prime cu cea de subcontractanti.

Pina una-alta institutia galateana a cerut judecatorilor sa stramute dosarul de la sectia comerciala a Tribunalului la cea de contencios pe motiv ca actiunea a fost introdusa la o instanta necompetenta. Reprezentantii AFDJ Galati au fost deocamdata destul de lapidari in motivarea actiunii lor, limitindu-se doar sa precizeze ca nemtii nu au respectat procedura prealabila, in sensul ca ar fi trebuit sa conteste mai intii decizia si abia apoi sa-i actioneze in judecata. Acestia isi argumenteaza gestul pe "incapacitatea" societatii Reinhold Meister de a justifica modul concret in care urma sa execute lucrarile de intarire a malului Dunarii, alte detalii urmind sa dea pe parcursul procesului.

Cu siguranta magistratii vor considera necesar sa afle si alte detalii legate de aceasta afacere, instanta de judecata urmind sa ia o decizie in proces pe data de 19 aprilie.

Important pentru galateni nu este cine cistiga disputa in instanta, ci doar ca firma declarata cistigatoare sa merite pe deplin banii publici alocati pentru intarirea malului Dunarii.