Actiunea de curatare a Deltei Dunarii s-a incheiat in cursul zilei de sambata. Aceasta actiune a fost demarata in urma cu o luna de zile si pana la incheierea procesului de igienizare a deltei voluntarii au adunat peste sase tone de sticle de plastic aruncate la intamplare. Din deseurile stranse a fost construit un monstru de cinci metri inaltime si cincisprezece metri lungime, care sa le reaminteasca vizitatorilor sa stranga dupa ei. Actiunea a fost coordonata de asociatia Salvati Delta si Academia Catavencu. Prin aceasta actiune s-a dorit tragerea unui semnal de alarma care sa-i determine pe oameni sa realizeze cat de grava este problema gunoaielor din delta. Pentru adunarea gunoiului aruncat de turistii inconstienti din Delta Dunarii a fost nevoie de munca a optzeci de voluntari, carora, dupa cum am aratat mai sus le-a trebuit o luna de zile pentru a-si duce misiunea la bun sfarsit. Proiectul va fi reluat anul viitor, pe durata intregului sezon estival, in speranta ca pe viitor oamenii vor intelege importanta salvarii mediului inconjurator si nu vor mai pune in pericol ecosistemul deltei prin aruncarea gunoaielor la intamplare.