Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va prelua sase societati miniere de la Ministerul Economiei si Finantelor pana la sfarsitul anului, dupa ce Ministerul Economiei va semna protocolul de predare-primire. Potrivit Autoritatii, AVAS intentioneaza sa realizeze o analiza atenta pentru fiecare dintre aceste societati, pentru a identifica cele mai bune solutii pentru rezolvarea problemelor cu care acestea se confrunta. Astfel, unele societati vor fi privatizate, altele vor intra in lichidare, iar la acestea din urma se va incerca vanzarea in bloc a fluxurilor productive, pentru mentinerea locurilor de munca si continuarea productiei. AVAS urmeaza sa preia de la MEF companiile miniere Cuprumin Abrud, Moldomin Moldova Noua, Minvest Deva, Baita Stei, Remin Baia Mare si Minbucovina Vatra Dornei. Pentru Cuprumin si Moldomin, Ministerul Economiei a incheiat in acest an contracte de cooperare cu un consortiu format din firmele Cuprom, Energomineral si Ipronef, care s-a angajat sa investeasca peste 240 de milioane de euro, in urmatorii cinci ani. Din sectorul minier, Ministerul Economiei va mai avea in portofoliu doar companiile carbonifere plus Societatea Nationala a Lignitului Oltenia, Compania Nationala a Huilei, Societatea Nationala a Carbunelui Ploiesti si Compania Nationala a Uraniului Bucuresti.