Salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste la 330 lei noi de la 1 ianuarie 2006, pentru un program complet de lucru, cu 20 lei mai mult decit in anul 2005, a decis Guvernul printr-o Hotarire adoptata ieri. Cresterea salariului de baza minim brut pe tara va duce la o majorare a cistigului salarial pentru aproximativ 630.000 de angajati, potrivit datelor statistice privind repartizarea salariatilor pe grupe de salarii, in functie de salariile de baza brute realizate. Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de baza, potrivit incadrarii, nu poate fi inferior salariului de baza minim brut pe tara. Nivelul salariului de baza minim brut pe tara nu modifica cuantumul drepturilor salariale existente la data intrarii in vigoare a prezentei Hotariri, stabilita prin contractele colective de munca, contractele individuale de munca sau prin alte acte normative. Stabilirea, pentru personalul incadrat prin incheierea unui contract individual de munca, de salarii de baza sub nivelul salariului de baza minim brut pe tara constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 la 2.000 lei noi.
Potrivit Codului Muncii, salariul de baza minim brut pe tara se stabileste prin Hotarire a Guvernului, dupa consultarea sindicatelor si a patronatelor. Angajatorul este obligat sa garanteze in plata un salariu brut lunar cel putin egal cu salariul de baza minim brut pe tara. Nivelul salariului de baza minim brut pe tara pentru anul 2005 a fost stabilit la 3.100.000 lei.