Câstigul salarial mediu net al românilor a crescut cu 24,4% în intervalul iunie 2007 - iunie 2008, pâna la 1.273 de lei (348 de euro), ritm superior celui din lunile anterioare, pe fondul avansului rapid al salariilor în industrie si în unele servicii, a informat marti Institutul National de Statistica (INS).Fata de luna mai, câstigul salarial mediu net a crescut în iunie cu 25 de lei (2%). Câstigul salarial mediu brut a fost în iunie de 1.738 de lei (475 de euro), cu 2% mai mare decât în luna precedenta. Ritmul anual de crestere a salariilor a fost astfel semnificativ peste cel al productivitatii muncii, de 9,7% în primele cinci luni ale acestui an în sectorul industrial.Banca centrala a avertizat, în numeroase rânduri, ca mentinerea unui ritm de crestere a veniturilor salariale peste avansul productivitatii muncii creeaza dezechilibre în economie si pune presiune pe inflatie. 
Unii câstiga mai mult, altii mai putin În iunie, cele mai mari lefuri nete s-au platit în sectoarele de intermedieri financiare (3.220 de lei, echivalentul a 881 de euro), iar cele mai mici, în prelucrarea lemnului si a produselor din lemn si pluta, cu exceptia mobilei (689 de lei, adica 188 de euro).Comparativ cu luna mai, salariul mediu net a crescut în luna iunie în majoritatea activitatilor economice. În activitatile de posta si telecomunicatii, silvicultura, productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze si apa, industria de prelucrare a titeiului, cocsificarea carbunelui si tratarea combustibililor nucleari, salariile au sporit cu 11 pâna la 15%. Cresteri salariale cuprinse între 5 si 8% au fost înregistrate în domeniile sanatate si asistenta sociala, administratie publica, fabricarea substantelor si produselor chimice, posta si curierat. Alte sectoare de activitate în care angajatii au beneficiat de cresteri ale salariului mediu net, în luna iunie, au fost: tabacirea si finisarea pieilor, fabricarea produselor textile, învatamânt, industria constructiilor metalice, unde s-au înregistrat majorari între 3 si 5%.
Pe de alta parte, cele mai importante scaderi ale câstigului mediu net au fost înregistrate în activitatea de intermedieri financiare, de 11,4%. Alte micsorari, cuprinse între 2 si 10%, s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun, cauciuc si mase plastice, hoteluri si restaurante, precum si în industria miniera si metalurgica, transporturi aeriene, industria de mijloace ale tehnicii de calcul si de birou.