Doar 3.591de galateni se numara printre cei mai bine platiti salariati din judet. Este vorba despre salariatii din administratia publica si aparare, ale caror castiguri medii lunare au ajuns anul trecut la 1.634 de lei. De partea cealalta a baricadei, cu cele mai mici venituri salariale lunare medii, respectiv 360 de lei, s-au situat angajatii din domeniul hotelier, precum si personalul din restaurante, unde, in 2006, lucrau aproximativ 1.724 de persoane.

Cu toate acestea, potrivit datelor prezentate de Directia Judeteana de Statistica (DJS), salariul mediu lunar inregistrat anul trecut in judet a fost de 834 de lei, care, de altfel, a fost obtinut de cei mai multi dintre cei 120.801 salariati. Este vorba despre 39.709 persoane, angajate in domeniul industriei prelucratoare, care au primit pe parcursul anului 2006 un salariu mediu net de 863 de lei. Un salariu mediu lunar asemanator, respectiv 841 de lei, a fost obtinut anul trecut si de salariatii din sanatate si asistenta sociala.

Din datele furnizate de DJS reiese ca doar aproximativ 30.000 de galateni au avut anul trecut venituri salariale medii lunare peste media pe judet. Acestia au lucrat in domeniile administratie publica si aparare, industrie extractiva, energie electrica, termica, gaze si apa, transport, depozitare si invatamant, unde salariile medii lunare au avut valori curpinse intre 901 si 1.634 de lei. La polul opus, aproximativ 40.000 de salariati au inregistrat in 2006 venituri salariale medii lunare cu valori sub media pe judet.