In judetul Galati s-au inregistrat pina acum aproape 2.000 de cereri pentru acordarea rentei viagere, numar ce s-ar fi putut dubla daca legea ar fi permis de la bun inceput producatorilor agricoli care detin terenuri in devalmasie sa devina rentieri. Multi galateni au renuntat la solicitari dupa ce au aflat ca era necesara iesirea din indiviziune, fapt ce implica cheltuieli cu masuratorile cadastrale si cheltuieli notariale destul de mari, ca sa nu mai vorbim de timpul pierdut. Ramine totusi de rezolvat problema terenurilor aflate in circuitul agricol, dar nedorite de nimeni, fie din cauza faptului ca sint situate in zone neirigabile, fie pentru ca administrarea lor ar fi prea costisitoare. Modificarile aduse Legii nr. 247/2005 simplifica procedura de acordare a rentei viagere agricole in cazul proprietatii comune in devalmasie. In aceasta situatie renta viagera se va putea acorda pe baza declaratiei notariale autentificate prin care coproprietarii declara de comun acord suprafata cotei parti ce revine fiecaruia, solutia fiind adoptata la propunerea Uniunii Notarilor Publici. O alta modificare introdusa de actul normativ consta in faptul ca plata rentei se va putea face prin mandat postal, virament bancar si orice alta modalitate prevazuta de lege. Precizarea era necesara intrucit birourile judetene de renta viagera agricola nu au personalitate juridica, plata neputind fi realizata prin intermediul acestora.