Persoanele fizice care doresc sa-si cumpere o masina noua pot apela la programul 'Rabla'', care a inceput oficial pe 1 iunie si are alocata o suma totala de 120 de milioane de lei, prima acordata fiind de 3.000 de lei. Prima etapa a programului se desfasoara in perioada 1 iunie - 25 septembrie, iar cea de-a doua incepe pe 1 octombrie si se termina pe 12 decembrie. Potrivit ordonantei de urgenta privind reluarea pentru anul 2008 a programului de stimulare a innoirii parcului auto national, de prima de 3.000 de lei poate beneficia orice proprietar sau mostenitor al unui autoturism uzat avand o vechime de cel putin 12 ani de la anul fabricatiei, aflat in stare de functionare, si a carui prima inmatriculare in Romania a avut loc pana la data de 31 decembrie 2006, inclusive. Autoturismele noi comercializate in cadrul programului 'Rabla' pot fi achitate integral sau in rate, nefiind permisa achizitionarea in sistem leasing.Cele mai multe autoturisme incluse in programul ''Rabla 2008'' sunt marci Dacia, Daewoo, Fiat, Hyundai, Opel, Chevrolet, Renault/Nissan si Suzuki, potrivit listei producatorilor, importatorilor de autoturisme si distribuitorilor autorizati ai acestora, validati de Comitetul de Avizare al Administratiei Fondului pentru Mediu, pentru a participa la Programul de stimulare a innoirii parcului auto national. Acesti producatori au fiecare cate 3.199 de autoturisme incluse in program. Persoanele interesate de achizitionarea unei masini prin acest program mai pot alege intre marcile de autoturisme Skoda (2.879), Peugeot (2.529), Volkswagen (2.159), Ford (2.010), Toyota (1.999), Kia (1.045), Seat (840), Mitsubishi (432), Citroen (325), Mazda (199), Honda (40), Subaru (17), Audi (opt), Lada (sase).