Transportatorii rutieri au ajuns ieri la un acord de principiu cu Ministerul Economiei si cu cel al Transporturilor privind eliminarea rovinietei, a declarat presedintele Federatiei Operatorilor Romani de Transport, Augustin Hagiu. Un acord in acest sens va fi semnat, cel mai probabil, la inceputul saptamanii viitoare. Ministerul Transporturilor cauta, insa, o noua modalitate de colectare a taxei de drum. Cel mai probabil, aceasta va fi colectata din pretul carburantilor. In acest fel, nivelul de incasare ar urma sa creasca cu zeci de procente, a precizat Augustin Hagiu. "Trebuie sa respectam principiul ca daca se elimina o sursa de venit trebuie gasit un inlocuitor", a declarat Septimiu Buzasu, secretar de stat in Ministerul Transporturilor. In acest sens, se va face o analiza fundamentata pentru a se gasi o sursa de finantare sigura si suficienta a infrastructurii rutiere si, in special, pentru asigurarea colectarii taxei de drum. La inceputul saptamanii viitoare va avea loc o noua intalnire intre reprezentantii transportatorilor rutieri si ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, si ar urma sa fie semnat un protocol privind modul in care va fi eliminata rovinieta.