Circa 1.500 de angajati ai Rompetrol vor pleca din companie, intr-o perioada de unu pana la trei ani, printr-un proces de restructurare, alti 500 de salariati parasind deja grupul. "A fost decizia mea. Exista un business plan facut in momentul achizitiei Rompetrol, care este acum pus in aplicare", a declarat, marti, directorul general al Rompetrol, Dinu Patriciu, la un congres pe teme de petrol si gaze organizat la Almaty, in Kazahstan. Potrivit lui Patriciu, 500 de oameni au plecat deja, iar alti 1.500 urmeaza sa plece, prin disponibilizari cu plati compensatorii si prin aplicarea planului de restructurare, care vizeaza vanzarea firmelor din grupul Rompetrol care nu fac parte din activitatea de baza, respectiv productia de petrol si gaze. In prezent, grupul Rompetrol are aproximativ 9.000 de angajati. Patriciu a adaugat ca, de exemplu, salariul mediu net al unui angajat de la Petromidia este de 1.100 de dolari, iar cei 180 de oameni care au plecat din rafinarie au primit sase salarii compensatorii.
Un oficial al KazMunaiGaz a adaugat ca deocamdata nu se poate estima costul restructurarii companiei, dar ca din vanzarea firmelor non core se estimeaza ca vor fi incasati cel putin 100 milioane euro. Potrivit oficialilor kazahi, Patriciu este interesat sa cumpere unele din aceste firme si participa in prezent la licitatia pentru cumpararea firmei de servicii de aviatie Eurojet, pentru care grupul kazah estimeaza ca va incasa cel putin un milion de euro. Oficialii KazMunaiGaz au mai spus ca la licitatie participa si firme romanesti si straine.
Grupul Rompetrol cuprinde 40 de companii, cu activitati in 13 tari. Printre activitatile grupului regasesc rafinare, explorare, distributie, servicii industriale, logistica, marketing, dar si servicii de turism si transport aerian.
KazMunaiGaz a preluat anul trecut 75% din actiunile grupului Rompetrol, pentru suma de 1,6 miliarde dolari. Anterior tranzactiei, Patriciu detinea 80% din actiunile grupului.