Rompetrol a redus luni preturile de referinta la carburantii comercializati in benzinariile proprii, cu doi bani pe litru la benzina si trei bani la sortimentele de motorina. Preturile carburantilor comercializati in statiile Rompetrol pot varia cu aproximativ 5% fata de preturile de referinta. Astfel, un litru de benzina Premium E4 si Efix 96 va costa 3,8 lei, in timp ce benzina Euro Super 98 fara plumb va costa 4,48 lei pe litru, in scadere cu 0,5%. In cazul sortimentului de motorina Efix Diesel, pretul va cobori la 4,12 lei, in scadere cu 0,71%, iar un litru de Super Euro 5 va costa 4,41 lei, in scadere cu 0,66%. Cea mai recenta modificare a preturilor a avut loc la 16 octombrie, cand preturile au scazut cu trei bani/litru atat in cazul benzinei, cat si al motorinei.