Asociatiile si organizatiile nonguvernamentale ale romilor din Banie, care au ca obiect apararea drepturilor si integrarea europeana, sunt putin interesate de finantarile nerambursabile. Reprezentantii acestora bat moneda pe ideea de marginalizare sociala si politica, dar putine asociatii s-au dedicat îmbunatatirii situatiei romilor. 15 ONG-uri ale romilor doljeni nu se pot implica singure în rezolvarea problemelor acestei minoritati. Accesul la fondurile europene le este limitat din doua motive, spun reprezentantii minoritatilor din Craiova. Unul ar fi lipsa unui personal calificat care sa redacteze proiectul pentru finantare, fiind nevoiti sa apeleze la o firma de consultanta. Al doilea, fonduri putine pentru demararea proiectului, deoarece plata nu se face în avans, abia dupa noua luni se face primul decont. "Vor fi foarte greu de accesat aceste fonduri pentru ca nu se dau bani în avans. Trebuie sa ai o parte din bani pentru a demara un astfel de proiect, iar ONG-urile noastre au facut mai mult voluntariat. Ordonanta nr. 19/2008 spune ca se va da în avans 20% din valoarea proiectului", a precizat Mirela Sandu, expert în cadrul Agentiei Nationale pentru Romi. De aceeasi parere este si Vasile Velcu Nazdravan, consilier pe problemele romilor, care spune ca nu cunoaste nici o organizatie nonguvernamentala a romilor care sa fi finalizat singura un proiect finantat cu fonduri europene. Acesta arata acuzator spre institutiile administratiei locale si judetene care nu sunt receptive la colaborarea cu aceste asociatii ale romilor. "Primariile, prefectura ar trebui sa fie institutii de garant pentru noi. Pentru un proiect cu o valoare de 100.000 de euro, eu ca proiectant trebuie sa dau o prima de 10.000 de euro. De unde sa scoata un ONG o suma atât de mare?", a spus Vasile Velcu Nazdravan. Proiectele presupun un plan de afaceri si sustenabilitate, iar pentru infrastructura trebuie un studiu de fezabilitate.  
Pasi mici Singurele proiecte în care s-au implicat unele organizatii pentru drepturile romilor sunt cele în cofinantare cu diverse institutii ale statului: Consiliul Judetean Dolj, Casa Corpului Didactic, Inspectoratul Scolar Judetean, Autoritatea de Sanatate Publica, Centrul Judetean de Instruire Psihopedagogica. Au fost proiecte pe fonduri PHARE în care s-au implicat noua ONG-uri. "Accelerarea strategiei nationale de îmbunatatire a situatiei romilor" este unul din programele cu finantare PHARE si are trei componente, infrastructura: pregatire profesionala si sanatate. Termenele de depunere a proiectelor au expirat. Proiectele depuse în acest program sunt "Punerea în legalitate", "Romii doljeni, cetateni europeni", prin care romilor fara acte li se vor face carti de identitate, certificate de nastere si casatorie. Beneficiarii proiectului "Primul pas în cautarea unui loc de munca" sunt romii care vor sa se specializeze în meseria de zidar, 90 la numar. 700 de romi doljeni vor beneficia de servicii medicale gratuite prin alt program: "Sanatate mai presus de toate".
Pentru atragerea de fonduri europene structurale au fost depuse doar doua proiecte. "Nu abandona scoala" si "Sanse egale pentru educatie de calitate" au drept scop stimularea participarii copiilor de etnie roma la educatie, reducerea abandonului scolar, îmbunatatirea frecventei la cursuri.