Tranzitia de la televiziunea analogica la cea digitala se va realiza in Romania pana in 2012. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei (IGCTI), romanii vor beneficia pana atunci de opt retele nationale de televiziune digitala terestra.
In acelasi timp, alte doua retele nationale de radio digital terestru se vor adauga celor patru retele nationale analogice.
Prezent la Conferinta Regionala pentru Radiocomunicatii de la Geneva, presedintele IGCTI, Catalin Marinescu, a declarat ca aceasta tranzitie trebuie sa se realizeze pana in 2012, potrivit normelor UE.
Retelele digitale TV vor inlocui in totalitate retelele analogice, in timp ce, in cazul retelelor de radio, vor functiona atat cele digitale, cat si cele analogice. ßi asta pentru ca ambele retele TV functioneaza in aceleasi benzi de frecvente si, prin urmare, nu pot functiona in paralel la parametri de calitate optima.
Asa ca, pana in 2012, opt retele nationale digitale de televiziune vor inlocui cele trei retele nationale analogice de televiziune existente si cele peste 300 de statii locale licentiate.
Romanii vor beneficia, prin serviciile de televiziune digitala terestra, de o gama mai larga de optiuni, precum si de o calitate superioara a transmisiei audio si video. In plus, ratele de transmisie ale datelor si eficienta de utilizare a spectrului, respectiv mai multe programe in aceeasi banda a canalului, vor creste. (M.H.)