Piata autovehiculelor noi va oscila in 2006 in jurul nivelului din acest an, de circa 250.000 de unitati, pentru ca factorii care au influentat avansul din ultimii ani si-au epuizat potentialul. Potrivit unui reprezentant din industria auto citat de Mediafax, elementele care au influentat cresterea pietei, in special in ultimul an, precum aprecierea monedei nationale, cota unica de impozitare, prima de casare si diversificarea ofertelor de finantare, tind sa-si diminueze importanta. Efectul psihologic indus de acesti factori, si in special de reducerea nivelului impozitului, este pe cale sa dispara pe masura ce populatia incepe sa se familiarizeze cu aceste schimbari, astfel incat in 2006 vanzarile de autovehicule noi vor stagna.
Mai mult chiar, vicepresedintele Automobile Dacia, Constantin Stroe, a precizat ca piata auto va marca un regres. „Contrar optimismului afisat de colegii de la Asociatia Producatorilor si Importatorilor Auto (APIA), piata auto nu numai ca va stagna in 2006, ba chiar se va restrange cu 7-10%. Cu toate acestea, exista posibilitatea atingerii nivelului din 2005, daca programul de innoire a parcului auto va continua“, crede Stroe.

Masinile second hand ar putea sufoca piata auto

De asemenea, reprezentantii dealerilor si constructorilor auto considera ca cel mai mare pericol care ameninta piata autovehiculelor noi este reprezentat de importurile de masini second hand care risca sa sufoce piata romaneasca, asa cum s-a intamplat in ultimii ani in Polonia.
In acest sens, prin intermediul APIA, se va incerca protejarea comertului cu masini noi.
Se stie deja ca piata occidentala este plina de masini de ocazie, cele mai multe dintre ele Euro IV, care pot avea mare succes in Romania.
Potrivit APIA, vanzarile de autovehicule noi vor ajunge in acest an la aproximativ 255.000 de unitati, din care 215.000 de autoturisme, nivel corespunzator unei valori de 2,5-3 miliarde de euro.