Rezidentii romani detineau in strainatate depozite si numerar in valoare totala de 3,38 miliarde de euro in decembrie 2010, suma in crestere cu 5,17% fata de septembrie 2010 si in scadere cu 7,07% fata de finalul anului 2009, potrivit datelor Fondului de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar (FGDB).
"Totodata, populatia si companiile aveau de recuperat din strainatate imprumuturi de 7,54 miliarde de euro in luna decembrie (2010 - n.r.), cu 2,54% mai mult decat in septembrie si cu 21,41% peste valoarea de la finele anului trecut (2009 - n.r.)", se arata in Buletinul trimestrial pe trimestrul IV 2010 al FGDB.
Investitiile directe ale rezidentilor romani in strainatate au crescut cu 15,89% in 2010, comparativ cu 2009, la 1,12 miliarde de euro, in vreme ce valoarea investitiilor de portofoliu s-a majorat cu 8,58%, la 1,29 miliarde de euro. Alte investitii in strainatate ale rezidentilor au crescut cu aproape 11% (10,96%), la 11,86 miliarde de euro.
"Atat intrarile de venituri din munca, cat si cele de transferuri curente s-au redus in anul 2010, evolutie care poate fi explicata atat prin reintregirea familiilor, cat si prin manifestarea efectelor recesiunii economice in tarile in care munceau romanii plecati in strainatate, ceea ce a determinat fie revenirea in tara a acestora, fie diminuarea semnificativa a veniturilor castigate", se spune in Buletinul FGDB.
Astfel, in total, remiterile din strainatate au scazut in 2010 cu 12,54% fata de 2009, si cu 44,65% fata de 2008, la 4,281 miliarde de euro.
Defalcat, veniturile din munca, reprezentand remiterile muncitorilor romani care au lucrat mai putin de un an in strainatate, s-au redus cu 2,03% fata de 2009 si cu 58,26% fata de 2008, la 482 de milioane de euro. Transferurile curente, ale celor care au muncit mai mult de un an in strainatate, s-au comprimat cu 12,86% fata de 2009 si cu 42,26% fata de 2008, la 3,799 miliarde de euro.