Nokia va produce la fabrica din comuna Jucu telefoane mobile personalizate pentru locuitorii zonei EMEA - Europa, Orientul Mijlociu si Africa, a declarat Anna Simai, Senior Communication Manager Nokia Europa de Sud-Est, citata de Mediafax. "Unul dintre motivele pentru care am decis sa construim aceasta fabrica in Romania este satisfacerea cererii aflata in crestere de pe pietele din zona EMEA. Asadar, produsele realizate in Romania, destinate zonei EMEA, vor fi personalizate pentru utilizatorii din aceasta zona. Mixul de productie pentru fiecare fabrica din aceasta regiune este diferit, insa fiecare dintre aceste facilitati de productie furnizeaza o anumita gama de produse. Fabrica de la Jucu face parte din reteaua globala de fabrici, Nokia avand o strategie de productie la nivel global", a aratat Simai. Oficialul Nokia a spus ca dezvoltarea operatiunilor la Cluj a decurs conform planificarii, primele telefoane mobile urmand sa fie produse "in cursul primului trimestru al acestui an". Anna Simai a refuzat, insa, sa spuna ce fel de modele vor fi produse la Jucu sau volumul de terminale care va fi realizat la fabrica din judetul Cluj. De asemenea, aceasta a declarat ca nu poate confirma data de 11 februarie ca fiind data de deschidere oficiala a fabricii din Jucu. "In prezent, fabrica se afla in faza de constructie. Va vom anunta data exacta la momentul potrivit", a spus Simai.Conducerea Nokia a precizat ca situatia angajarilor se inscrie in planul initial."Am angajat peste 200 de oameni pana in prezent si recrutam in fiecare saptamana. Scopul nostru este ca pana la mijlocul lui 2008 sa avem 500 de angajati la Cluj. Estimam ca fabrica va avea in jur de 3.500 atunci cand va functiona la capacitate maxima", a continuat Simai.