Cu prilejul prezentei sale in judetul Constanta Excelenta Sa dr. Eldar Hasanov, ambasadorul extraordinar si plenipotentiar al Republicii Azerbaidjan la Bucuresti a facut ieri o vizita si la redactia cotidianului "Replica" de Constanta, ocazie cu care distinsul diplomat azer a acordat publicatiei noastre, in exclusivitate un interviu:
Reporter: Domnule ambasador, cum ati caracteriza actualele relatii existente intre Romania si Republica Azerbaidjan?
Eldar Hasanov: Aceste relatii au atins nivelul de relatii strategice, ele concentrand-se in toate domeniile, respectiv cel economic, social, politic, regional. Relatiile dintre cele doua tari sunt foarte vechi, primul tratat de alianta fiind semnat in anul 1473 intre regele azer Uzun Hasan si domnitorul moldovean Stefan cel Mare. De asemenea, in anul 1921, dupa castigarea independentei de catre Azerbaidjan, Romania a fost cea de a doua tara din lume dupa Turcia care a recunoscut independenta statului azer. In mod special relatiile economice dintre cele doua state au cunoscut o dinamica extrem de ascendenta. Astfel, schimburile comerciale dintre Azerbaidjan si Romania se cifrau in perioada anterioara la numai 600 mii de dolari, iar in cursul anului 2006 ele au atins suma de 172 milioane de euro, in timp ce investitiile azere in Romania se ridica la ora actuala la nu mai putin de 172 milioane de euro. Insa dimensiunea strategica a relatiilor noastre bilaterale a fost atinsa de curand cand, in urma cu 5 zile a avut loc la Washigton un eveniment politic de o importanta fundamentala care priveste si statul roman. Este vorba despre semnarea Memorandumului dintre SUA si Republica Azerbaidjan referitor la colaborarea energetica dintre cele doua tari. In cadrul acestui Memorandum se face referire la asigurarea securitatii energetice a Uniunii Europene si la exportul resurselor energetice ale Azerbaidjanului catre statele continentului european. In cuprinsul acestui document se stipuleaza faptul ca exportul resurselor energetice de la Marea Caspica se va face cu utilizarea infrastructurii de transport a Romaniei. De fapt, aceasta precizare din document reprezinta un succes pentru Romania in politica externa. De aceea, Republica Azerbaidjan sprijina proiectele initiate si de Romania, cum ar fi proiectul Nabucco si cel al oleoductului Constanta-Trieste.
Rep.: Sa intelegem ca Romania si in special Portul Constanta va deveni un pilon esential in exporturile de produse petroliere din zacamintele caspice ale Azerbaidjanului catre Europa Occidentala? Va exista o linie maritima prin Marea Neagra deservita de tancuri petroliere care sa fie descarcate in Portul Constanta, iar apoi petrolul azer va fi preluat de viitoarele conducte care se vor construi in acest scop, in vederea transportului acestuia catre restul consumatorilor din Uniunea Europeana?
E.H. : Exista mai multe variante. Ne intereseaza atat piata interna a Romaniei pentru resursele energetice ale Azerbaidjanului, cat si restul pietei europene. Oricare dintre variante va fi aleasa, ea va viza utilizarea infrastructurii de transport a Romaniei. In acest sens voi face si o vizita in Portul Constanta unde ma voi intalni cu conducerea Administratiei Portuare. In cadrul acestor discutii suntem interesati de posibilitatea construirii unui terminal de produse petroliere in Portul Constanta care sa apartina statului azer. Acest terminal va deservi transporturile navale de produse petroliere din Azerbaidjan catre Uniunea Europeana. In acest sens, demna de mentionat este si apropiata vizita in luna aprilie sau mai a acestui an in Romania a presedintelui companiei SOCAR care reprezinta compania petroliera a Azerbaidjanului, vizita ce are ca scop principal intarirea colaborarii dintre cele doua parti in domeniul energetic. Prin acest demers privind accesul Azerbaidjanului la pietele petroliere europene, prevazut in Memorandumul semnat la Washington, Romania va juca un rol de prim rang in asigurarea securitatii energetice a Uniunii Europene. Totodata, relatiile strategice existente intre Azerbaidjan se vor putea materializa si prin accesul utilajelor petrochimice din Romania la piata azera.
Rep.: Spuneti-ne care au fost principalele aspecte ale numeroaselor actiuni de caritate pe care Ambasada Republicii Azerbaidjan le-a facut in Romania?
E.H.: La Cluj am luat sub protectia noastra un azil de batrani la care am mai intreprins si in anii trecuti mai multe actiuni de sprijinire. Acelasi demers l-am intreprins si in ceea ce priveste satul Ivesti din judetul Galati, afectat de inundatii.
Rep.: In domeniul cultural, care a fost evolutia mai recenta a relatiilor romano-azere?
E.H.: In cursul anului trecut, un parc din Baku, capitala Azerbaidjanului a fost denumit George Enescu, locatie in care a fost amplasata si o statuie a marelui compozitor roman. De asemenea, atat in Azerbaidjan, cat si in Romania s-au inmultit numarul aparitiilor editoriale, avand drept continut operele marilor poeti si scriitori nationali din cele doua tari. De asemenea, pe parcursul ultimilor ani a avut loc aparitia unor dictionare, traducerea Coranului in limba romana si alte evenimente culturale care marcheaza o strangere a relatiilor bilaterale si pe plan cultural. In incheiere, doresc sa subliniez faptul ca aceasta stransa si traditionala prietenie romano-azera nu trebuie sa se limiteze doar la vorbe, ci ea trebuie transpusa si in fapte, iar in ceea ce ma priveste personal pot sa afirm ca Romania reprezinta pentru mine a doua patrie.