Din cand in cand, cate o campanie de PR a bancilor comerciale ne asigura ca institutiile de credit acorda o importanta deosebita clientilor si ca relatia de incredere cu acestia constituie cheia succesului business-ului lor. Asa ar si trebui sa fie. Asa a si fost pe vremea cand capitalismul functiona, iar bancile nu puteau prospera (si rezista) fara ca propriii lor clienti sa nu fie la randul lor castigatori in arena economiei de piata. Acum 100 de ani, cand capitalul era la mare cautare, nefiind diluat de lichiditatile iesite aberant din bancile centrale si din sistemul rezervelor fractionare, bancile nu puteau avea un alt model de business decat acela in care debitorul obtinea randamente superioare in urma utilizarii creditelor accesate.
Prin urmare, contractul de credit ar fi el insusi un parteneriat intre banca si client, de pe urma caruia sa beneficieze ambele parti. In Romania, relatia dintre cele doua parti s-a deteriorat semnificativ dupa primul episod de implozie a creditului. Indoiala si naduful precumpanesc deja asupra sentimentului de incredere si nici nu avem semnale ca va fi altfel in viitorul apropiat. Faptul ca disputele au ajuns in Justitie reprezinta doar un simptom al unui fenomen mult mai grav, care afecteaza intregul climat economic din tara. Pentru ca neincrederea fata de banci se manifesta deopotriva in cazul familiilor debitoare si la managerii de companii.
Desi reprezentantii sectorului bancar ne dau cu totul alte explicatii, sunt totusi argumente evidente care ne spun ca nemultumirea generalizata a clientilor bancilor este justificata. Nu pentru ca bancile ar face profit in vreme ce debitorii se scufunda sau din cine stie ce alte considerente populiste, asa cum se prezinta caricatural o stare de fapt care trebuie analizata mult mai atent.
In realitate, iritarea clientilor fata de institutiile de credit nu este catusi de putin una de resort emotional, eventual atatata de demagogia vreunor politicieni. Este vorba, de fapt, despre un raspuns al pietei fata de tradarea principiilor acesteia de catre banci atat in perioada de boom, cat si dupa declansarea crizei. Pe buna dreptate, debitorii se simt tradati si isi dau seama ca acele contracte de credite semnate in anii de crestere economica nu au reprezentat un veritabil parteneriat.
Cuvantul "parteneriat" nici nu isi are locul pentru a descrie relatia dintre banci si clienti pe meleagurile mioritice. Sintagma potrivita este cea nascocita in valtoarea ciclurilor economiei de piata in America: "predatory lending". Contractul de credit, la limita inselatoriei, vazut ca o modalitate de a-i smecheri pe clienti, a fost regula intr-o Romanie transformata intr-un camp de vanatoare pentru banci. Raportul dintre rapitor si prada - sintetizat atat bine de expresia americana - este cel care inca functioneaza la noi.
Ce fel de parteneriat este acela in care bancile "ii ademenesc" pe debitori sa semneze contracte ipotecare pe 25-30 de ani pentru a plati pe locuinte preturi enorme, supraevaluate? In ce fel au beneficiat clientii de "expertiza" bancilor atunci cand au cumparat case in anii de boom? "Parteneriatul" cu institutiile i-a adus realmente pe debitori in pragul falimentului, cealalta varianta fiind aceea in care acestia traiesc si muncesc literalmente pentru banci. Situarea sistemului bancar romanesc in topul creditelor neperformante din Europa ne arata cam pe ce fel de temelii au fost constituite "parteneriatele" dintre banci si clientii lor.
O criza este de obicei o ocazie de a indrepta lucrurile, o etapa de reflexie in urma careia actorii economici sa repare disfunctionalitatile din trecut. Din pacate, nu vedem ca, dupa etapa de implozie a creditului pe care am parcurs-o, bancile si-ar fi schimbat abordarea fata de clienti, oricat de ambitioase ar fi campaniile de PR ale acestora. Continuarea creditarii ipotecare la preturi inca inflamate in rezidentialul romanesc si eludarea problemei viitorului contractelor de credit semnate acum la ridicarile de dobanda ne spun ca bancile nu vad parteneri in clientii lor. Romania ramane un camp de vanatoare pentru banci.