Ministrul Finantelor Publice, Ionut Popescu, a plecat astazi impreuna cu o delegatie spre Washington pentru a relua negocierile cu Fondul Monetar International (FMI).
Reamintim ca scopul negocierilor este semnarea unui memorandum suplimentar, care sa cuprinda toate schimbarile de politica fiscala facute de noul Guvern.
Discutiile dintre Romania si FMI au fost intrerupte acum o luna, cand relatia dintre cele doua parti a intrat intr-o racire pronuntata. Cel putin aparent, pricina a fost nivelul deficitului bugetar, expertii FMI insistand pentru un deficit cat mai strans, cu care partea romana nu a fost de acord.
Delegatia romana, condusa de ministrul Popescu, va prezenta Fondului situatia incasarilor bugetare pentru primul trimestru al anului si proiectul de rectificare bugetara elaborat pe baza modificarilor aduse Codului Fiscal, dar si prin prisma discutiilor pe care Finantele le-au avut cu ordonatorii de credite.
In ansamblu, mapa ministrului Finantelor va contine note cu toate schimbarile intervenite de la inceputul anului si pana acum in politica fiscala, precum si efectele acestora asupra bugetului de stat.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, Romania spera sa incheie negocierile cu FMI pana la jumatatea anului in curs. Desi inainte de plecare Ionut Popescu a declarat, citat de Rompres, ca o eventuala intrerupere a Acordului cu FMI nu va afecta investitiile straine in Romania, potrivit analistilor, pagubele pentru Guvernul Tariceanu vor fi enorme.
Analistii apreciaza ca o eventuala intrerupere a acordului va aduce in prim-plan o Romanie foarte putin credibila pe plan extern, dar si note proaste din partea Comisiei Europene la prezentarea din aceasta toamna a raportului de monitorizare.