Avutia financiara a romanilor va inregistra, in perioada 2006-2008, o crestere medie anuala de 17%, iar volumul indatorarii va urca, in medie, cu 22% pe an, creditul ipotecar urmand sa aiba o relevanta mai ridicata, potrivit unui studiu al unui grup bancar.
La finele anului trecut, avutia financiara a romanilor (incluzand numerar, depozite, titluri si actiuni, participatii la fonduri mutuale, asigurari si pensii) reprezenta 19% din produsul intern brut (PIB), fata de 53% cat este media in zona denumita Noua Europa (Romania, Bulgaria, Cehia, Croatia, Polonia, Slovacia, Turcia si Ungaria), in timp ce indatorarea financiara a ajuns la 8%, comparativ cu 14% in aceasta regiune. Conform analizei "Comportamentul financiar al populatiei si evolutia pietei creditului din Noua Europa", Romania este tara cu cel mai scazut nivel al indatorarii pe cap de locuitor din regiune, dar si cu cel mai redus grad de avutie financiara. Astfel, in tara noastra, indatorarea financiara pe cap de locuitor a fost, anul trecut, de 277 de euro, nivelul estimat pentru 2008 fiind de 546 de euro.
Ponderea creditelor ipotecare si imobiliare era la sfarsitul anului trecut de 25% din totalul indatorarii romanilor, cu o crestere medie anuala de 118% in ultimii cinci ani. Aceasta expansiune a fost posibila ca urmare a existentei unui grad redus de indatorare si pe fondul cresterii veniturilor si a asteptarilor pozitive privind veniturile viitoare. (D.E.)