Rata daunelor, frecventa accidentelor si neperformanta politelor CASCO au determinat companiile de asigurari sa treaca la un sistem nou de calcul al tarifelor, tinând cont de mai multe criterii de determinare a gradului de risc pe care îl reprezinta un asigurat. Cuantumul politei de asigurare auto CASCO se va calcula în functie de o serie de criterii, astfel încât polita va fi personalizata pentru fiecare client. Lista criteriilor care se iau în calcul cuprinde rata daunelor, vârsta soferului, experienta la volan, sexul, numarul de accidente în ultimii ani, mediul în care conduce (urban sau rural), numarul de amenzi primite si numarul mediu de kilometri parcursi într-un an ori daca masina este condusa de mai multe persoane. Acesti factori sunt luati în considerare pentru calcularea gradului de risc reprezentat de un asigurat pentru compania de asigurari.Companiile de asigurari spun ca acest sistem de calcul al tarifului se implementeaza din cauza frecventei ridicate a daunelor CASCO, ceea ce face acest tip de polita de asigurare neperformant, asiguratorii înregistrând pierderi. Prima de asigurare este direct proportionala cu riscul pe care proprietarii auto îl reprezinta pentru asigurator. Calcularea diferentiata a tarifelor se va aplica împreuna cu sistemul bonus-malus, prin care proprietarii de autovehicule vor plati o prima de asigurare mai redusa daca în anul anterior nu au produs accidente ori una majorata, în cazul în care au raportat daune.Sistemul functioneazaGenerali Asigurari a trecut la noul sistem de calcul al tarifului politei Casco de aproximativ sase saptamâni, iar în perioada urmatoare fiecare companie de asigurari îsi va anunta criteriile de care se va tine cont la tarifarea acestui tip de asigurare auto. „Sistemul de tarifare diferita îsi propune sa cearna putin clientii. Deocamdata, functioneaza foarte bine. Casco este o polita facultativa, iar noi avem tot dreptul sa ne selectam clientii“, a declarat Cristian Pasol, directorul Agentiei Craiova a Generali Asigurari. În acelasi timp, conducerea ASIROM Craiova spune ca „se trece la acest sistem de calcul deoarece nu este logic ca un client care raporteaza daune mari sa plateasca la fel cu altcineva care nu a raportat daune“.Tarifele pentru asigurarea Casco urmeaza un trend crescator, dar se poate întâmpla si sa scada în cazul proprietarilor care nu raporteaza daune. Va fi o polita de asigurare diferentiata, existând si o grupare pe zone, în functie de factorul de risc si de rata daunelor înregistrata. Judetul Dolj face parte din grupa a treia de risc, conform lui Cristian Pasol. În aceasta grupa de risc se estimeaza ca prima de asigurare va creste cu 15-20 de puncte procentuale. De asemenea, asiguratorii preconizeaza formarea unei baze de date comune privind daunele. Baza de date unica va conduce la imposibilitatea unui proprietar auto de a „scapa“ de majorarea primei de asigurare, în cazul în care a raportat daune prin schimbarea companiei de asigurari.